silă definitie

SÍLĂ, sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila. substantiv feminin silă

sílă (-le), s. f.1. (Înv.) Forță, putere, potență. – 2. (Înv.) Forțe armate. – 3. (Înv.) Minune, miracol. – 4. Forță, violență. – 5. Constrîngere. – 6. Dezgust, aversiune, scîrbă. – Mr., megl. silă. Sl. (bg.) sila „putere” (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 344). – Der. sili, vb. (a obliga, a constrînge, a forța; a presa; a viola, a asupri; a se strădui, a-și da silința; a face tot posibilul), din sl. siliti, bg. siljă; silință, s. f. (forțare, sîrguință; rîvnă); nesilit, adj. (voluntar, spontan); silitor, adj. (sîrguincios, harnic); silnic, adj. (înv., puternic; înv., autoritar, violent; constrîns, obligat; dezagreabil, penibil), din sl. silĭnikŭ; silnică, s. f. (plantă, Glechoma hederacea); silnicesc, adj. (înv., impus, obligat); silnicește, adv. (prin forță); silnici, vb. (a constrînge, a violenta); silnicie, s. f. (violență); silui, vb. (a viola), din sl. silovati, silują; siluitor, s. m. (violator); nesiluit, adj. (liber, voluntar); năsălnic, adj. (Mold., violent, brutal, nepoliticos); năsălnicie, s. f. (Mold., violență). substantiv feminin silă

silă, sile s. f. muncă silnică. substantiv feminin silă

sílă s. f., g.-d. art. sílei; (constrângeri) pl. síle substantiv feminin silă

sílă f., pl. e (vsl. bg. rus. sila. V. silesc). Constrîngere, forță, violență: a lua cu (saŭ cu de-a) sila. Forță, putere: sila luĭ Dumnezeŭ. Faptă de om puternic (Vechĭ): face șile multe (Cor.). Putere armată, oaste (Vechĭ): împăratu cu sila luĭ. Greață, dezgust, neplăcere: un roman arînd in silă4 (Al. P. P.). A-țĭ fi silă de cineva, de ceva, a nu-țĭ plăcea. substantiv feminin silă

silă f. 1. putere armată: pornind la răsboiu cu o silă așa de mare și de grozavă ISP.; 2. forță, violență: unde nu încape voia, încape sila; cu de-a sila, cu forța; 3. desgust, greață: mi-e silă de dânsul. [Slav. SILA, putere, tărie]. substantiv feminin silă

SÍLĂ, (2) sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fară interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila. substantiv feminin silă

cu de-a síla loc. adv. temporar cudeasila

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului silă

silă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular si sila
plural sile silele
genitiv-dativ singular sile silei
plural sile silelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z