SICTIRÍ, sictirésc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. verb tranzitivsictiri
sictiri, sictiresc I. v. t. a insulta, a înjura (pe cineva). II. v. r. a se supăra, a se enerva. verb tranzitivsictiri
sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă verb tranzitivsictiri
SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir. verb tranzitivsictiri
sictirésc v. tr. (d. sictir). Triv. Alung cu vorba „sictir”. verb tranzitivsictiresc
sictiri verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)sictiri | sictirire | sictirit | sictirind | singular | plural | ||
sictirind | sictiriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | sictiresc | (să)sictiresc | sictiream | sictirii | sictirisem | |
a II-a (tu) | sictirești | (să)sictirești | sictireai | sictiriși | sictiriseși | ||
a III-a (el, ea) | sictirește | (să)sictireai | sictirea | sictiri | sictirise | ||
plural | I (noi) | sictirim | (să)sictirim | sictiream | sictirirăm | sictiriserăm | |
a II-a (voi) | sictiriți | (să)sictiriți | sictireați | sictirirăți | sictiriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | sictiresc | (să)sictirească | sictireau | sictiriră | sictiriseră |