sibilant definitie

SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. adjectivsibilant

SIBILÁNT, -Ă adj. Șuierător, siflant. ♦ Consoană sibilantă (și s.f. ) = consoană șuierătoare sau siflantă. [< fr. sibilant]. adjectivsibilant

SIBILÁNT, -Ă adj., s. f. siflant(ă). (< fr. sibilant) adjectivsibilant

!sibilánt adj. m; f. sibilántă, pl. sibilánte adjectivsibilant

*sibilánt, -ă adj. (lat. sibilans, -ántis. V. șuĭer). Gram. Șuĭerător, ca sunetele s, ș, z, j. adjectivsibilant

SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (în sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant. adjectivsibilant

sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte adjectivsibilantă

sibilantă f. Gram. consoană ce produce un șuerat: j, s, ș sunt sibilante. adjectivsibilantă