SFINȚÉNIE s. f. Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enic. substantiv femininsfințenie
sfințénie (-ni-e) s. f., art. sfințénia (-ni-a), g.-d. sfințénii, art. sfințéniei substantiv femininsfințenie
sfințénie f. (d. sfînt cu sufixu -enie. Cp. cu sfeștanie). Calitatea de a fi sfînt, sanctitate. Acțiunea de a sfinți. Lucru sfînt. Cu sfințenie, cu mare evlavie, cu mare respect: a păstra cu sfințenie. substantiv femininsfințenie
sfințenie f. însușirea celor sfinte. substantiv femininsfințenie
SFINȚÉNIE s. f. (Bis.) Calitate a ceea ce este sfânt. ◊ Loc. adv. Cu sfințenie = cu evlavie; p. ext. cu exactitate, cu scrupulozitate; corect. – Sfânt + suf. -enie. substantiv femininsfințenie
sfințenie | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | sfințenie | sfințenia |
plural | sfințenii | sfințeniile | |
genitiv-dativ | singular | sfințenii | sfințeniei |
plural | sfințenii | sfințeniilor |