sfadă definitie

SFÁDĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svádă s. f.] – Din sl. svada. substantiv femininsfadă

sfádă (-fézi), s. f. – Ceartă, dispută, neînțelegere, zîzanie. – Var. înv. svadă. Sl. svada (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 337; Conev 94). Nu se folosește în Munt. – Der. sfădi, vb. refl. (a se certa, a se dojeni, a se hărțui), din sl. sŭvaditi sę; sfădălie, s. f. (ceartă); sfădalnic (var. sfădicios, sfadnic, sfadăuș), adj. (certăreț, gîlcevitor), ultima var. prin contaminare cu bătăuș. substantiv femininsfadă

sfádă (pop.) s. f., g.-d. art. sfézii; pl. sfezi substantiv femininsfadă

sfádă f., pl. sfezĭ și (vechĭ) sfade, sfăzĭ (vsl. sŭvada, svada, sfadă). Est. Rar vest Ceartă. Ps. S. 40, 10. Sedițiune. substantiv femininsfadă

sfadă f. Mold. ceartă: o gură deschisă pentru sfadă EM. [Și svadă = slav. SŬVADA]. substantiv femininsfadă

SFÁDĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svádă s. f.] – Din sl. sŭvada. substantiv femininsfadă