sfărâmat definitie

SFĂRÂMÁT1 s. n. Sfărâmare. [Var.: sfărmát s. n.] – V. sfărâma. adjectiv sfărâmat

SFĂRÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat. ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma. adjectiv sfărâmat

sfărâmát s. n. adjectiv sfărâmat

SFARÂMÁT2, -Ă, sfărâmați, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut fărâme, zdrobit, fărâmițat; fig. destrămat, spulberat, ♦ Fig. (Despre colectivități) Nimicit, zdrobit, învins. [Var.: sfărmát, -ă adj.] – V. sfărâma. adjectiv sfarâmat

SFĂRÂMÁT1 s. n. Sfărâmare. [Var.: sfărmát s. n.] – V. sfărâma. adjectiv sfărâmat

fărî́m și sfărî́m orĭ -rám, a -ărîmá și (ob.) a -ărăma (vechĭ fărî́m, a și fărim, a ) și (maĭ rar) farm și sfarm, a -ărmá v. tr. (alb. thărrmónĭ, fărîm, care ar veni d. lat. fragmĭnare, a fragmenta. – Se conj. ca dărîm). Prefac în bucățele, în fărîme, sparg: a sfărăma un bulgăre de pămînt. Fig. Nimicesc, înlătur: a sfărăma lanțurile tiraniiĭ. V. refl. Pînea [!] uscată se sfărîmă. A sfărăma pe cineva în bătaĭe, a-l bate grozav. verb tranzitiv fărîm

sfărămà v. 1. a sparge în fărâme: a sfărâma lanțurile; 2. a nimici: a sfărăma fermece. [V. fărămà]. verb tranzitiv sfărămà

SFĂRÂMÁ, sfărâm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. verb tranzitiv sfărâma

sfărâmá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sfărấm, 3 sfărấmă, 1 pl. sfărâmắm; conj. prez. 3 să sfărấme verb tranzitiv sfărâma

SFĂRĂMÁ, sfărấm, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) sparge, a (se) desface în bucăți mici; a (se) fărâmița, a (se) zdrobi. ◊ Expr. (Tranz.) A sfărâma lanțurile (robiei) = a cuceri libertatea. A-și sfărâma capul (sau mintea) = a depune eforturi deosebite, a se zbate, a se frământa pentru ceva. ♦ Fig. A (se) destrăma, a (se) spulbera, a (se) împrăștia, a (se) risipi. 2. Tranz. A omorî, a distruge, a nimici. 3. Refl. Fig. A se zbate, a se chinui, a se strădui să... [Var.: sfărmá vb. I] – Pref. s- + fărâma. verb tranzitiv sfărăma

Sfármă-Piátră (-Pia-tră) s. propriu m. verb tranzitiv sfarmă-piatră

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului sfărâmat

sfărâmat   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sfărâmat sfărâmatul sfărâma sfărâmata
plural sfărâmați sfărâmații sfărâmate sfărâmatele
genitiv-dativ singular sfărâmat sfărâmatului sfărâmate sfărâmatei
plural sfărâmați sfărâmaților sfărâmate sfărâmatelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z