reduceri si promotii 2018
Definitie sfârșit - ce inseamna sfârșit - Dex Online

sfârșit definitie

SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși. adjectiv sfârșit

sfârșit n. 1. capăt, punct sau moment final: sfârșitul zilei; 2. moarte: sfârșitul s’apropie; 3. sfârșeală: niște sfârșituri îmi vin PANN. ║ a. 1. terminat: lucru sfârșit; 2. stors: sfârșit de puteri; 3. stins: cu un glas sfârșit. adjectiv sfârșit

SFÂRȘÍT2, -Ă, sfârșiți, -te, adj. 1. Care a fost dus până la capăt; terminat. 2. Care a fost epuizat, consumat. 3. Istovit peste măsură, cu puterile sleite. – V. sfârși. adjectiv sfârșit

SFÂRȘÍT1 s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (Înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. substantiv neutru sfârșit

sfârșít s. n., pl. sfârșíturi substantiv neutru sfârșit

sfîrșít n., pl. urĭ. Capăt, fine, punct orĭ moment final: sfîrșitu pămîntuluĭ, al lumiĭ, al liniiĭ, al lupteĭ, al zileĭ. A pune sfîrșit, a pune capăt, a curma (de ex., o suferință). Moarte: ĭ-a sosit sfîrșitu. Sfîrșeală (Rar): niște sfîrșiturĭ îmĭ vin (Pan). În sfirșit, în fine, la urma urmelor: în sfîrșit, după atîta muncă, am ajuns. Pe sfîrșite, aproape de sfîrșit: baniĭ îs pe sfîrșite. — Vechĭ și pop. și fîrș-. substantiv neutru sfîrșit

sfârșit n. 1. capăt, punct sau moment final: sfârșitul zilei; 2. moarte: sfârșitul s’apropie; 3. sfârșeală: niște sfârșituri îmi vin PANN. ║ a. 1. terminat: lucru sfârșit; 2. stors: sfârșit de puteri; 3. stins: cu un glas sfârșit. substantiv neutru sfârșit

SFÂRȘÍT1, sfârșituri, s. n. 1. Faptul de a (se) sfârși, partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine. ◊ Loc. adj. Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată. ◊ Loc. adv. În sfârșit = în cele din urmă, în fine. La sfârșit = la urmă. ◊ Expr. A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina. A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi. 2. Moarte. ◊ Expr. A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri. 3. (înv.) Scop, țintă. [Var.: (reg.) fârșít s. n.] – V. sfârși. substantiv neutru sfârșit

în sfârșít loc. adv. substantiv neutru însfârșit

!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri substantiv neutru happy-end

sfârșì v. 1. a (se) termina; 2. a se consuma: a se sfârși de dragoste. [Formă redusă din săvârșì]. verb tranzitiv sfârșì

SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ♦ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. verb tranzitiv sfârși

sfîrșí (-șésc, -ít), vb.1. A termina, a isprăvi. – 2. (Refl.) A se termina, a lua sfîrșit. – 3. (Refl.) A se prăpădi, a muri. – Var. săvîrși. Megl. sfășǫs. Sl. sŭvrušiti (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 449). – Der. sfîrșenie, s. f. (înv., terminare, moarte); sfîrșală, s. f. (slăbiciune, leșin, terminat, isprăvit; s. n., final, moarte); nesfîrșit, adj. (infinit); săvîrșitor, adj. (înfăptuitor, făuritor); desăvîrși, vb. (a isprăvi; a finisa; a perfecționa); desăvîrșit, adj. (perfect, exact). verb tranzitiv sfîrși

sfârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfârșésc, imperf. 3 sg. sfârșeá; conj. prez. 3 sfârșeáscă verb tranzitiv sfârși

SFÂRȘÍ, sfârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A duce la capăt un lucru, o activitate; a termina, a isprăvi; a pune capăt la ceva, a încheia, a înceta. ◊ Loc. adv. Pe sfârșite = aproape gata, pe terminate. ◊ Expr. (Intranz.) A sfârși cu ceva = a nu se mai ocupa cu ceva, a nu mai vorbi de ceva. A sfârși cu cineva = a rupe relațiile cu cineva, a se supăra pe cineva. ♦ A termina de vorbit, a nu mai avea nimic de spus; a încheia cele spuse. ◊ (Reg.) A înfăptui, a realiza. ♦ A consemna până la sfârșit; a epuiza. 2. Refl. și intranz. A ajunge la capăt, a lua sfârșit, a se termina. ♦ (Despre obiecte) A se termina cu... ♦ Intranz. (Despre oameni) A ajunge într-un anume fel, într-o anumită situație; (urmat de un infinitiv precedat de prep. „prin”) a ajunge să... Ei sfârșeau prin a se convinge. 3. Refl. A-și pierde viața, a se prăpădi, a muri. ◊ Tranz. A omorî. 4. Refl. A avea o senzație de sfârșeală, de leșin; a fi istovit, sleit de puteri. – Din sl. sŭvŭršiti. verb tranzitiv sfârși

sfîrșésc v. tr. (var. din săvîrșesc, ca zdreanță față de draniță; bg. svŭršam, sfuršam, sfîrșesc; rus. veršitĭ, so-veršitĭ, s-veršitĭ). Termin, daŭ gata: a sfîrși un lucru. Slăbesc la extrem, sting, ucid: un glas sfîrșit, munca asta l-a sfîrșit, om sfirșit de puterĭ. V. refl. Perd puterea, nu maĭ pot, mor: se sfîrșea de suferință. — Vechĭ și azĭ pop. și fîrș-. În Serbia fîrș- și furș-. verb tranzitiv sfîrșesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului sfârșit

sfârșit   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sfârșit sfârșitul
plural sfârșiți sfârșiții
genitiv-dativ singular sfârșit sfârșitului
plural sfârșiți sfârșiților
sfârșit   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular sfârșit sfârșitul sfârși sfârșita
plural sfârșiți sfârșiții sfârșite sfârșitele
genitiv-dativ singular sfârșit sfârșitului sfârșite sfârșitei
plural sfârșiți sfârșiților sfârșite sfârșitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z