sárbăd, -ă adj., pl. ezĭ, ede (alb. tharbăt, acru, de unde și olt. harbăd, rudă cu germ. herb, aspru la gust. V. sărbușcă). Care a'nceput să se acrească, să se strice (vorbind de lapte). Fig. Harbăd. Pocit la gură, prezicător de nenorocire: gură sarbădă. Galben, palid (cu fața „acră”): om sarbăd, față sarbădă. Inferior, prost: o copie sarbădă. Anost, plicticos: o zi sarbădă. – Vechĭ sálbed (Neagoe, Învăț. 118). În Munt. searbăd (după seară, seamănă saŭ ca seamă îld. samă), pl. serbezĭ, serbede. V. sărbezesc, cĭumărat. adjectivsarbăd
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec. adjectivsearbăd
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. (Despre alimente) Fără gust, fad; (fig.) plicticos, monoton. adjectivsearbăd
seárbăd (-dă), adj. – 1. Fără gust, neplăcut, flasc. – 2. Insipid, nesărat, fad. – 3. Palid, decolorat, pricăjit. – Var. sarbăd, s(e)arbed. Origine incertă. Ar putea fi vorba de lat. fervĭdus „cald”, deoarece mîncarea se strică sub efectul căldurii, cf. încins. Schimbarea lui f › s nu este normală și pare greu de explicat; poate se datorează unei forme intermediare; *sfearbăd, cu s- expresiv, redus ca în sfii › sii. Ultimul sens este normal, cf. sp. desazonada „flasc” și „indispus”, dar nu este de uz popular și ideea de culoare este și nepotrivită, absolut secundară astfel că e o greșeală de metodă să se caute originea cuvîntului pornind de la această idee. Cu toate astea, așa au încercat să-l explice diferiți cercetători, pornind de la lat. *subalbidus „albicios” (Candrea, Éléments; REW 2934, art. suprimat) sau **exalbidus (Pușcariu 1521; Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Iordan, Dift., 153; Rosetti, II, 122). – Der. din lat. *salvidus, de la salvia (Loewe 39) nu este mai ușoară. Legătura cu alb. tharpëd nu este clară: dar trebuie să fie remarcat că th alb. poate reproduce întocmai un f lat. Der. serbezi (var. sărbezi), vb. refl. (a deveni searbăd; a fi indispus), cf. înfierbăza, care se explică tot prin fervĭdus (Capidan, Dacor., III, 758; REW 3265aN); sărbușcă, s. f. (Mold., terci pregătit cu lapte acru). adjectivsearbăd
seárbăd adj. m., pl. sérbezi; f. seárbădă, pl. sérbede adjectivsearbăd
seárbăd V. sarbăd. adjectivsearbăd
searbăd (sarbăd) a. 1. palid, slab: e searbăd și suflet nu mai are AL.; 2. acru: vin, lapte searbăd; 3. fig. anost, plicticos: o zi lungă și searbădă. [Vechiu-rom. sealbăd, șalbăd, slab («cu fețele salbede», Neagoe Basarab) = lat. EXALBIDUS]. adjectivsearbăd
SEÁRBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Fără gust, nesărat, fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid; leșios. 2. Fig. Plictisitor, monoton, fără colorit (artistic). 3. (Despre oameni) Palid la față; fără vlagă, veștejit. – Et. nec. adjectivsearbăd
SERBEZÍ vb. IV. v. sărbezi. verbserbezi
serbezì v. 1. a se face searbăd, a se acri puțin: laptele se serbezește; 2. fig. a slăbi: mințile-i smintia, capu-i serbezia POP. [Vechiu-rom. selbezì, a păli (v. searbăd)]. verbserbezì
sărbezésc (mă) v. refl. (d. sarbăd). Mă fac sarbăd. – În vest serb-. Vechĭ selb-. verbsărbezesc
serbá (a ~) vb., ind. prez. 3 serbeáză verb tranzitivserba
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare. verb tranzitivserba
serbá (-béz, -át), A celebra, a comemora, a sărbători. – Var. sărba. Lat. servāre (Pușcariu 1582; REW 7872), cf. it. serbare, prov., cat., v. sp. servar. – Der. serbare, s. f. (festivitate, petrecere); sărbătoare (mr. sărbătoare, megl. sîrbătoare), s. f. (zi festivă, petrecere), din participiul serbat cu suf. -oare ca scăldătoare, cîntători etc. (după Pascu, I, 151 și Densusianu, GS, II, 310, din lat. *servatoria); sărbători, vb. (a celebra); sărbătoresc, adj. (festiv). verb tranzitivserba
SERBÁ, serbez, vb. I. Tranz. A sărbători (un fapt important, un eveniment memorabil etc.); fig. a omagia, a cinsti, a lăuda. ♦ A ține sărbătoare; a nu lucra, a prăznui. – Lat. servare. verb tranzitivserba
serbéz V. sărbez. verb tranzitivserbez
sărbéz, a -á v. intr. (din serbez, forma vestică, rară și ĭa, d. lat. servare, a conserva, a păstra; it. serbare, pv. vcat. vsp. servar. V. con-serv). Țin o sărbătoare: a sărba învierea Domnuluĭ. verb tranzitivsărbez
serbezi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)serbezi | serbezire | serbezit | serbezind | singular | plural | ||
serbezind | serbeziți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | serbezesc | (să)serbezesc | serbezeam | serbezii | serbezisem | |
a II-a (tu) | serbezești | (să)serbezești | serbezeai | serbeziși | serbeziseși | ||
a III-a (el, ea) | serbezește | (să)serbezeai | serbezea | serbezi | serbezise | ||
plural | I (noi) | serbezim | (să)serbezim | serbezeam | serbezirăm | serbeziserăm | |
a II-a (voi) | serbeziți | (să)serbeziți | serbezeați | serbezirăți | serbeziserăți | ||
a III-a (ei, ele) | serbezesc | (să)serbezească | serbezeau | serbeziră | serbeziseră |