sens definitie

SENS s.n. 1. Înțeles, semnificație, accepție (a unui cuvânt, a unei expresii etc.). ♦ Conținut. 2. Rost, noimă, rațiune. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență; sens giratoriu = sens obligatoriu pe care trebuie să-l urmeze autovehiculele în jurul unui rond situat la o intersecție, într-o piață etc. [Cf. fr. sens, lat. sensus]. substantiv neutrusens

SENS s. n. 1. înțeles, semnificație, accepție (a unui cuvânt). ♦ într-un anumit ~ = dintr-un anumit punct de vedere. ◊ conținut. 2. rost, noimă, rațiune. 3. direcție, orientare.. ♦ ~ unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență. 4. (mat., fiz.) fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. (< fr. sens, lat. sensus) substantiv neutrusens

sens s. n., pl. sénsuri substantiv neutrusens

sens n. 1. însemnare, înțeles: sens propriu, sens figurat; 2. fiecare din laturile unui lucru: în toate sensurile. substantiv neutrusens

SENS, sensuri, s. n. 1. Înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (În semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus. substantiv neutrusens

*sens n., pl. urĭ (lat sensus, simt, d. sentire, sensum, a simți; fr. sens). Înțeles, însemnare: sens propriŭ, sens figurat. Direcțiune: mașina asta merge în toate sensurile. — Fals senz. substantiv neutrusens

SENS, sensuri, s. n. 1. înțeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcții gramaticale); semnificație. ♦ (în semiotică) Înțelesul unui semn. ♦ Conținut noțional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei rațional; logică, rost, rațiune, noimă. Sensul vieții. ♦ Rost, scop, menire. ♦ Loc. adv. Fără sens = fără rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, părerilor cuiva. 3. Direcție, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulație a vehiculelor într-o singură direcție pe arterele cu mare afluență, putându-se folosi toată lățimea părții carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele două posibilități de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singură dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus. substantiv neutrusens

non-sens n. 1. lipsă de sens; 2. fig. absurditate. substantiv neutrunonsens