SEMĂNÁRE1 s. f. Acțiunea de a semăna1 și rezultatul ei; semănat. – V. semăna1. substantiv femininsemănare
semănáre (însămânțare, asemănare) (înv.) s. f., g.-d. art. semănắrii substantiv femininsemănare
SEMĂNÁRE1 s. f. (înv.) Acțiunea de a semăna1 și rezultatul ei; semănat. – V. semăna1. substantiv femininsemănare
SEMĂNÁRE2 s. f. (înv.) Asemănare. – V. semăna2. substantiv femininsemănare
1) sémăn (Munt.) și seámăn (Trans.), a semâná v. tr.(lat. sémino, semináre, id.; it. seminare, pv. semnar, fr. semer, sp. sembrar, pg. semear. V. seminar). Pun sămînța în pâmînt ca să răsară: el seamănă grîŭ, tu semeni un cîmp. Fig. Răspîndesc: a semăna discordie. Fac din ainte: seamănă la tinereță ca să aĭ ce să culegĭ la bătrineță. V. plantez, însemînțez. verb tranzitivsemăn
2) sémăn (Munt.) și seámăn (Trans.), a semăná v. intr. (lat similo, similare, id.; pv. sp. sembrar, fr. sembler. V. seamăn 1, asemăn, simulez). Am asemănare, par a fi, par’că sînt, mă potrivesc în formă, în caracter, în sunet: cînele seamănă a lup (saŭ cu lupu), acest copil seămănă luĭ tata-su (saŭ cu tată-su), aceste cîntece seamănă între ele. Seamănă dar nu răsare, se zice în glumă despre o persoană care, Intr’o privință, seamănă cu alta maĭ distinsă, dar se deosebește în colo. De ex.: Acest copil seamănă cu Dante !. Răspuns: Seamănă (pin aluz. la semăn 1), dar nu răsare ! — În est samăn, samenĭ, samănă. verb tranzitivsemăn
semăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sémăn, 2 sg. sémeni, 3 seámănă; conj. prez. 3 să sémene verb tranzitivsemăna
semănà v. a fi asemenea: seamănă cu tată-său. [Lat. SIMILARE]. verb tranzitivsemănà
semăná (-eámăn, -át), vb. – 1. A însămînța. – 2. A împrăștia, a risipi. – 3. A răspîndi, a propaga. – Var. Mold. sămăna. Mr. seamîn, siminare, megl. sęmin(are), istr. semiru. Lat. sēmĭnāre (Pușcariu 1505; REW 7807), cf. it. seminare, prov. semenar, fr. semer, sp. sembrar, port. semear. – Der. semănat, s. n. (insămînțare; obicei folcloric de Anul Nou care constă în a arunca înspre oameni grîu sau orez, în semn de abundență); semănător, s. m. (muncitor agricol care seamănă); semănătoare, s. f. (femeie care seamănă, mașină agricolă care seamănă); semănătură, s. f. (însămînțare, loc semănat). – Cf. sămînță. verb tranzitivsemăna
semăná (-eámăn, -át), vb. – 1. A se asemui, a avea asemănăre. – 2. A părea, a arăta. – Var. Mold. sămăna. Mold. seamin, siminare. Lat. sĭmĭlāre (Pușcariu 1504; REW 7925), cf. it. (somigliare), prov., cat. semblar, fr. sembler, sp. (semejar), port. (semelhar). Cf. și Sneyders de Vogel, Les mots d’identité dans les langues rom., Groningen 1947, 113-18. Der. seamăn, s. n. (asemănare), deverbal (după REW 7928 din lat. sĭmĭlis); semen, s. m. (aproapele), sing. reconstituit după pl. semeni al cuvîntului anterior; semănător, adj. (al fel, comparabil). – Cf. asemăna. – Din rom. provine rut. samanaty (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409). verb tranzitivsemăna
semănà v. 1. a pune semânța în pământ ca să răsară și să producă fruct: seamănă grâu; 2. fig. a răspândi, a întinde: a semăna calea cu roze, a semăna vrajbă. [Lat. SEMINARE]. verb tranzitivsemănà
SEMĂNÁ2, sémăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a semăna perfect cu cineva, a fi leit cu altul. 2. A părea, a arăta, a face impresia de... – Lat. similare. verb tranzitivsemăna
SEMĂNÁ1, sémăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare. verb tranzitivsemăna
a semăna vrajbă / zâzanie expr. a învrăjbi. verb tranzitivasemănavrajbă
semănare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | semănare | semănarea |
plural | semănări | semănările | |
genitiv-dativ | singular | semănări | semănării |
plural | semănări | semănărilor |