semn definitie

semn n.,pl. e (lat sĭgnum, semn; it. segno, sard. sinnu, pv. sen, vfr. segn, nfr. seing, sp. senõ, pg. senho. V. con- și de-semn, însemn). Lucru, figură, indiciŭ, gest, mișcare saŭ întîmplare din care poțĭ înțelege ceva (ce-a fost, ce e sau ce va fi): literile-s niște semne cu care reprezentăm sunetele din care se compun vorbele, vorbele-s semnele cugetăriĭ, numerele-s semnele cu care socotim, zodiacu are 12 semne, nouriĭ negrĭ îs semne de ploaĭe, lucrurile deranjate eraŭ un semn că umblase cineva pin casă, cînele s’a apropiat la un semn al stăpînuluĭ. Semnalment, particularitate fizică congenitală saŭ accidentală (alunică, neg, cicatrice, ciupiturĭ de vărsat): semnele hoțuluĭ eraŭ: urechile blegĭ, păru roș, ciupit de vărsat, degetu arătător lipsă la mîna stingă. Semnal, gest: ĭ-a făcut semn că se apropie dușmanu. Țintă, punct de ochit (cu pușca). Țanc, punct de lovit cu peatra saŭ de ajuns în fugă: s’a oprit la semn. Vechĭ. Blazon. Semn răŭ (saŭ bun), indiciŭ defavorabil (saŭ favorabil). A-țĭ face semnu cruciĭ (ob. a-țĭ face cruce), a-țĭ face cu mîna semnu (gestu) creștinesc dc rugăcĭune. Pe semne, se vede, probabil: pe semne că e bolnav dacă n’a venit. În (saŭ ca) semn de, ca: în semn de prietenie. substantiv neutrusemn

SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce indică ceva. ◊ Loc. adv. Pesemne = după cât se pare, după cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioară a unui fenomen care permite să se presupună sau să se precizeze natura lui. ◊ Expr. (în superstiții) Semn bun (sau rău, prost) = fapt, fenomen căruia i se atribuie însușirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legătură cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viață = a se manifesta, a-și vădi existența, a face să se audă noutăți despre sine. ◊ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstițioși ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douăsprezece simboluri grafice ale zodiei; zodiac. ♦ Probă, dovadă. ◊ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovadă de..., ca probă că..., ca argument pentru... 2. Gest, mișcare care exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească sau sugerează cuiva o acțiune. ♦ (înv.) Semnal. Semnul de război. 3. Notă specifică, trăsătură distinctivă după care se recunoaște un lucru, o ființă; semnalment; însemnare făcută, pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaște. ♦ Pată de altă culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect așezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a despărți ceva; indicator. ◊ Semn de hotar (sau de moșie) = piatră, stâlp etc. care marchează un hotar sau linia de demarcație a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare făcută spre a nu uita ceva. Semn de carte = fâșie îngustă de mătase, de carton, de piele etc. (special lucrată) care se pune între paginile unei cărți pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, țintă pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva după o atingere sau apăsare; unnă, pată. ♦ Urmă, cicatrice rămasă pe piele după o boală, o lovire, o rană etc. 6. Unitatea dintre un sens și o indicație grafică. ◊ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuație folosite în scriere. Semne de punctuație = semne grafice (punct, virgulă, două puncte etc.) folosite pentru a despărți, în scris, părțile unei propoziții sau ale unei fraze sau propozițiile și frazele între ele. Semnele citării = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operațiilor matematice. Semne convenționale = figuri simbolice folosite pentru a marca diferite notări pe hărți, planșe etc. Semn diacritic = semn adăugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectivă. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens și un complex sonor. Semn moale = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = literă care indică, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprimă sau se gravează pe o monedă; p. ext. monedă. 7. Simbol, emblemă. ◊ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evocă o persoană, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum. substantiv neutrusemn

semn (-ne), s. n. – 1. Tot ceea ce arată ceva. – 2. Semnal. – 3. Simptom, indiciu. – 4. Anunț, pronostic, prezicere. – 5. Minune, miracol. – 6. Simbol de zodiac. – 7. Marcă, simbol. – 8. Urmă, vestigiu, dîră. – 9. Cicatrice, escară, urmă de cusătură urîtă. – 10. Stea, țintă albă la animale. – 11. (Arg.) Gaj, zălog, cauțiune. – Mr. semnu, megl. semn. Lat. sĭgnum (Pușcariu 1577; REW 7908), cf. it. segno, prov. senh, v. fr. seing, cat. senya, sp. seña, port. senha. – Der. semna, vb. (înv., a marca, a semnala, a înfiera); însemna, vb. (a marca, a înfiera, a nota, a cataloga, a semnala; a reprezenta, a semnifica, a simboliza; a avea înțelesul de; a reprezenta, a picta, a grava; înv., a consemna, a îndrepta; a nota, a-și lua notițe, a înscrie; a arăta, a indica; înv., a fixa, a stabili; refl., înv., a revela, a face cunoscut), de la semn sau de la lat. sĭgnāre (DAR; REW 7905; Rosetti, I, 173), cf. fr. enseigner, sp. enseñar, port. ensenhar; însemnat, adj. (marcat; figurat, reprezentat; semnalat, menționat, cotat; indicat, stabilit, fixat, care contează; important, notabil, de clasă); neînsemnat, adj. (insignifiant); însemnare, s. f. (semnificație; sens; rațiune de a fi; importanță, interes; notă, observație); însemnătură, s. f. (înv., semn, semnal, notă); însemnătate, s. f. (importanță); însemnător, adj. (care semnifică; înv., important, considerabil); neînsemnător, adj. (fără importanță). Der. neol. (din fr., cu reducția grupului ign la emn, prin analogie cu semn) semna, vb. (a iscăli); semnal, s. n. (semn convențional); semnătură, s. f. (iscălitură); semnifica, vb.; semnificativ, adj. (important); semnificați(un)e, s. f. (înțeles); consemna, vb.; desemna, vb.; resemna, vb.; insemn, s. n. substantiv neutrusemn

semn, semne s. n. (intl.) amanet. substantiv neutrusemn

semn s. n., pl. sémne substantiv neutrusemn

semn n. 1. ceeace servă a face cunoscut, ce dă să înțeleagă ceva: semn din cap, a-și face semne, semn de ploaie; 2. ceeace servă a reprezenta ceva: semne algebrice; fig. vorbele sunt semnele cugetării: semn onorific (de serviciu), medalie creiată în 1872 și dată ofițerilor după 18 sau 25 ani de serviciu fără pată; 3. urmă, pată: semne de vărsat; 4. țintă de dat cu pușca: a trage la semn; 5. fiecare din cele douăsprezece figuri ale zodiacului; 6. fig. indiciu, prezaj: semn rău; pe semne, probabil. [Lat. SIGNUM]. substantiv neutrusemn

a lăsa semn expr. (intl.) a lăsa amanet. substantiv neutrualăsasemn