selemet definitie

SELEMÉT s. n. (Înv.; în expr.) A scoate (pe cineva) la selemet = a distruge din punct de vedere material, a ruina (pe cineva), a aduce la sapă de lemn. [Var.: silimét s. n.] – Din tc. selâmet. substantiv neutru selemet

selemét (înv.) s. n. substantiv neutru selemet

selemét n, pl. urĭ (turc. selamet, siguranță, rezultat bun, d. ar. selamet, sănătate; ngr. selámeti, alb. selahmét, sîrb. selamet). Sec. 18. Scăpare, mîntuire, liman. Azĭ. Olt. (salamet). A ĭeșĭ la salamet, a ĭeșĭ la hedreag, a scăpa de nevoĭ. Sec. 19. Rar azĭ. Perderea averiĭ, faliment: beția l-a scos, cu beția a ajuns la selemet. — Și selimet, silemet, silimet, zelemet. substantiv neutru selemet

SELEMÉT s. n. (înv.; în expr.) A scoate (pe cineva) la selemet = a distruge din punct de vedere material, a ruina (pe cineva), a aduce la sapă de lemn. [Var.: silimét s. n.] – Din tc. selâmet. substantiv neutru selemet