SEGREGÁ, pers. 3 segrégă, vb. I. 1. Intranz. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, pe baza diferenței dintre punctele de topire ale elementelor. 2. Refl. (Despre componenții unui material) A se separa. – Din lat., it. segregare. verb tranzitivsegrega
SEGREGÁ vb. I. 1. intr. (Despre elementele unui aliaj) A se separa neuniform prin răcire de la o temperatură înaltă, bazat pe diferența dintre punctele de topire ale elementelor. 2. refl. (Despre componenții unui material) A se separa. [P.i. 3,6 -gă. / < lat. segregare]. verb tranzitivsegrega
SEGREGÁ vb. intr., refl. a efectua, a suporta operația de segregare; a (se) separa. (< lat., it. segregare) verb tranzitivsegrega
segregá (a ~) (se-gre-) vb., ind. prez. 3 segrégă verb tranzitivsegrega
segrega verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)segrega | segregare | segregat | segregând | singular | plural | ||
segregând | segregați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | segreg | (să)segreg | segregam | segregai | segregasem | |
a II-a (tu) | segregi | (să)segregi | segregai | segregași | segregaseși | ||
a III-a (el, ea) | segregă | (să)segregai | segrega | segregă | segregase | ||
plural | I (noi) | segregăm | (să)segregăm | segregam | segregarăm | segregaserăm | |
a II-a (voi) | segregați | (să)segregați | segregați | segregarăți | segregaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | segregă | (să)segrege | segregau | segregară | segregaseră |