SCÂRȚĂÍ vb. IV. v. scârțâi. substantiv femininscârțăi
scârțâíre (rar) s. f., g.-d. art. scârțâírii; pl. scârțâíri substantiv femininscârțâire
SCÂRȚÂÍRE, scârțâiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a scârțâi. – V. scârțâi. substantiv femininscârțâire
SCÂRȚĂÍ vb. IV. v. scârțâi. verb tranzitivscârțăi
scârțăi, scârțăi v. i. 1. a cânta prost, strident, la un instrument muzical cu coarde 2. (d. acțiuni, activități, întreprinderi) a progresa greu / anevoie, a nu funcționa cum trebuie 3. (d. o afirmație) a nu fi plauzibilă verb tranzitivscârțăi
scârțăì v. 1. a scoate un sunet ascuțit: ușa neunsă scârțăe; 2. fam. a cânta prost din vioară. [Onomatopee]. verb tranzitivscârțăì
SCÂRȚĂÍ vb. IV. v. scârțâi. verb tranzitivscârțăi
scârțâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. scấrțâi, 3 scấrțâie, imperf. 3 sg. scârțâiá; conj. prez. 3 să scấrțâie; ger. scârțâínd verb tranzitivscârțâi
scârțăì v. 1. a scoate un sunet ascuțit: ușa neunsă scârțăe; 2. fam. a cânta prost din vioară. [Onomatopee]. verb tranzitivscârțăì
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ◊ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb.IV] – Scârț + suf. -âi. verb tranzitivscârțâi
scî́rțîĭ și (rar) cî́rțîĭ, a -i v. intr. (d. scîrț, bg. kŭrkam și skŭrcam, ung. karcolni. V. scrîșnesc). Scot un sunet particular din pricină că nu alunec, cum face arcușu pe coardă, osia neunsă, balamaŭa, penița pe hîrtie ș.a.: poartă cîrțîise, ca să nu maĭ scîrțîĭe, o lăsă (Rebr. 2, 230). V. tr. Fac să scîrțîĭe: nu știŭ cine a scîrțîit ușa. Fig. Cînt prost din vioară (tr. și intr.). Roata scîrțîĭe, cutare face gură ca să ungi osia (să-ĭ daĭ parale). V. zdrăngănesc. verb tranzitivscîrțîĭ
SCÂRȚÂÍ, scấrțâi, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin frecare, deplasare, din cauza greutății etc.) un zgomot ascuțit, strident, neplăcut. ◊ Expr. A unge osia ca să nu scârțâie (carul) = a mitui. (Tranz.) A scârțâi ușa cuiva = a stărui pe lângă cineva cu insistențe plictisitoare. ♦ (Despre vehicule încărcate cu poveri) A merge, a înainta cu greu (făcând un zgomot strident). ♦ (Despre încălțăminte) A produce (în timpul mersului) un zgomot ascuțit, caracteristic. 2. P. anal. A cânta prost, strident, dintr-un instrument muzical cu coarde. ◊ Tranz. Scârțâie o melodie. ♦ A scrie greu, mișcând anevoie (și apăsat) tocul pe hârtie. 3. (Despre insecte) A scoate sunete ascuțite, asemănătoare cu scârțâitul produs prin frecare. 4. Fig. (Fam.; despre acțiuni, activități, întreprinderi) A progresa greu, anevoie; a nu funcționa cum trebuie. ♦ (Despre oameni) A nu se simți bine, a o duce rău cu sănătatea. [Var.: scârțăí, scârțií vb. IV] – Scârț + suf. -ăi. verb tranzitivscârțâi
scârțăire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | scârțăire | scârțăirea |
plural | scârțăiri | scârțăirile | |
genitiv-dativ | singular | scârțăiri | scârțăirii |
plural | scârțăiri | scârțăirilor |