!scârnăví (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se scârnăvéște, imperf. 3 sg. se scârnăveá; conj. prez. 3 să se scârnăveáscă verb tranzitivscârnăvi
SCÂRNĂVÍ, scârnăvesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se murdări, a se acoperi, a se întina cu scârnă. ♦ A defeca. – Din scârnav. verb tranzitivscârnăvi
scîrnăvésc v. tr. (sîrb. skrnaviti, a profana, a murdări; bg. skŭrnavĭy). Triv. Murdăresc. V. refl. Mă murdăresc. Arunc dejecțiunile: cățelu s’a scărnăvit supt pat. verb tranzitivscîrnăvesc
scârnăvit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | scârnăvit | scârnăvitul | scârnăvită | scârnăvita |
plural | scârnăviți | scârnăviții | scârnăvite | scârnăvitele | |
genitiv-dativ | singular | scârnăvit | scârnăvitului | scârnăvite | scârnăvitei |
plural | scârnăviți | scârnăviților | scârnăvite | scârnăvitelor |