scutur definitie

scútur, a -á v. tr. (lat. *ex-cútulo, cŭtuláre, d. ex-cútere, a scutura; it. [Neap.] scotolare. V. scot). Zgîlțîĭ, agit, clatin de multe orĭ ca să cadă poamele [din pom], ca să ĭasă colbu [din haĭne, din mobile ș.a.]: a-țĭ scutura sumanu de colb și pale. înlătur agitînd: a scutura colbu din haĭne, vîntu scutură frunzele. Fig. Iron. Bat, zgîlțîĭ: politia l-a scuturat rău pe hoț. Vechĭ (ca lat. dis-cŭtére). A discuta: a scutura o voroavă (Cant.) V. refl. Mă zgîlțîĭ, mă clatin de multe orĭ: se scutură salcîmiĭ de toamnă și de vînt (Emin.), cinele se scutură de apă. Fig. Mă oțărăsc, mă înfior, arăt neplăcere: s’a scuturat cînd a auzit că trebuĭe să plece. Mă lepăd, reneg: el se scutură de voĭ. V. intr. Scutur de colb, curăț camerele: a scutura pin casă. A scutura jugu, a te libera de tiranie. A scutura cojocu cuĭva, a-l bate, a-l lovĭ. A scutura din cap, a clătina capu cu neîncredere saŭ cu opunere. A te scutura undeva (pin aluz. la cine orĭ alt animal cînd ĭese pe mal și se scutură de apă), sosesc (Iron.): toțĭ se scutură aicea și formează patrioțiĭ (Em.). Ce-a'nflorit sá scuturat, ce-a fost verde sá uscat, pasiunea s’a stins. verb tranzitivscutur

scuturà v. 1. a mișca cu putere, a agita de repețite ori: a scutura un pom; a scutura jugul, a scăpa de sub o stăpânire străină; 2. a scoate praful: a scutura mobile; 3. a se despuia de frunze: se scutură salcâmii de toamnă și vânt; 4. fig. a se lepăda de ceva: ce te scuturi ? 5. fam. a stâlci în bătăi: a scutura cojocul cuiva. [Lat. vulg. *EXCUTULARE (din EXCUTERE)]. verb tranzitivscuturà

SCUTURÁ, scútur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, A agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fără frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare. verb tranzitivscutura

scuturá (-r, -at), vb. – 1. A balansa, a zgudui. – 2. A bate un copac pentru a-i culege fructele. – 3. A se zgîlțîi, a se răvăși. – 4. A se ciomăgi, a se snopi în bătaie. – 5. A stoarce de bani. – 6. A părăsi, a se descotorosi de cineva. – 7. A curăța interiorul unei case. – 8. (Refl.) A se zdruncina, a se agita. – 9. (Refl.) A se cutremura, a se înfiora. – 10. (Refl.) A-i cădea frunzele sau florile. – 11. (Refl.) A respinge, a dezaproba. – Mr. scutur(are), megl. scutur(ar)i. Lat. *excŭtŭlāre, în loc de excŭtĕre (Meyer, Alb. St., IV, 115; Candrea, Éléments, 44; Pușcariu 1562; Tiktin; REW 3000), cf. it. scotulare, abruz. (s)kutelá, calabr. (s)cotulare, ca și scoate. Der. scutur, s. n. (agitare, cutremurătură), deverbal literar; scuturătoare, s. f. (măturică de praf; titirez la moară; scrumieră); scuturătură, s. f. (faptul de a scutura; frunze moarte; fructe căzute). verb tranzitivscutura

scutura, scutur v. t. a critica / a certa foarte aspru verb tranzitivscutura

scuturá (a ~) vb., ind. prez. 3 scútură verb tranzitivscutura

SCUTURÁ, scutur, vb. I. I. 1. Tranz. A clătina, a agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face să cadă ori să iasă ceva de pe (sau din) el. ◊ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toți banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curăța de praf, de noroi, de zăpadă etc. ♦ Intranz. A face curățenie, a deretica, a șterge praful de pe obiectele din casă. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepăda, a îndepărta ceva. ♦ Refl. A scăpa, a se elibera de ceva supărător, nefast. 3. Refl. și tranz. A rămâne sau a face să rămână fară frunze, petale, rod; a cădea sau a face să cadă, a (se) împrăștia. ♦ Refl. A se desprinde și a cădea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. și intranz. A mișca cu putere încoace și încolo, a zgâlțâi, a hâțâna, a zdruncina; a agita. ◊ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ◊ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. *excutulare. verb tranzitivscutura

a scutura (pe cineva) de bani expr. a stoarce (pe cineva) de bani. verb tranzitivascutura

a scutura cojocul (cuiva) expr. a bate (pe cineva). verb tranzitivascuturacojocul

a scutura buzunarele / punga (cuiva) expr. a lua (cuiva), prin mijloace necinstite, toți banii; a stoarce (pe cineva) de bani. verb tranzitivascuturabuzunarele