scutec definitie

SCÚTEC, scutece, s. n. Bucată de pânză, de flanelă, de pichet etc., de obicei dreptunghiulară, cu care se înfașă sugarii. – Cf. bg. skutak. substantiv neutruscutec

scútec (vest) și scútic (est) n., pl. e (pol. skutek efect. ceh. skutek, acțiune, d. vsl. skutŭ, învălitoare, pulpană, canaf, d. got. skauts, ngerm. schooss, pulpană; bg. srb. skut, pulpană; ngr. skutt, haină). Pelincă, cearșaf mic în care se învălesc prunciĭ. Fig. În scutice, în prima fază, în copilărie. substantiv neutruscutec

scutec n. bucată pătrată de flanelă sau de pichet de înfășat pruncii. [Tras din scutì]. substantiv neutruscutec

SCUTEC, scutece, s. n. Bucată de pânză, de flanelă, de pichet etc., de obicei dreptunghiulară, cu care se înfașă sugarii. – Cf. bg. s k u t a k. substantiv neutruscutec

scútec (-ce), s. n. – Cîrpă, pelincă. – Mr. scutic „dimie”. Origine îndoielnică. Ar putea fi, cum se presupune în general, sl. skutŭ „poală, fustă, partea din față a unui veșmînt femeiesc” (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 335; Tiktin; Conev 83), cf. sb., cr. skut, rus. skutatĭ „a înfășura”, alb. skutinë „îmbrăcăminte”, ngr. σϰουτί „îmbrăcăminte”; dar rezultatul din rom. nu se explică formal, fiindcă -ec nu este suf. productiv în rom. (bg. skuták, citat de Candrea nu se potrivește fonetic cu cel rom.). Forma se potrivește mai bine lat. scuticum, scutica, folosit în epoca clasică cu sensul de „bici din piele” (cf. San Isidoro, V, 27, 15; Plummer, II, 26), și care s-a confundat, desigur, cu urmașii lui cutis, cf. lat. cutica „pieliță unui fruct, coajă”, de unde it. cotica, calabr. cútica (Battisti, II, 1147). Pornind de la *scuticum „curea de piele” sau „piele”, s-ar putea explica și cuvîntul rom.; pentru trecerea semantică de la ideea de „piele” la cea de „țesătură”, cf. scoarță și pentru der. tosc. scoticare „a se jupui”. substantiv neutruscutec

scútec s. n., pl. scútece substantiv neutruscutec