SCUȚ, scuți, s. m. Sloi mare de gheață. ♦ Țurțur. substantiv masculinscuț
scuț (-țuri), s. n. – Țurțure, ciucure de gheață. Poate legat de sl. skutŭ „marginea, bordura unei haine” (Scriban). substantiv masculinscuț
scuțĭ m. pl. (cp. cu vsl. scutŭ, margine de haină. V. scutec). Țurțuri de gheată. substantiv masculinscuțĭ
SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din antichitate și din evul mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcție metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din șisturi cristaline și vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. – Lat. scutum. substantiv neutruscut
scut s. n., pl. scúturi substantiv neutruscut
scut (-turi), s. n. – Pavază, apărătoare de piele. Lat. scūtum (Pușcariu 1568; REW 7759); cf. alb. skjut (Philippide, II, 654), logud. iskudu, prov., cat. escut, fr. écu, sp., port. escudo. – Der. scutar, s. n. (înv., scut); scutar (var. scutaș), s. m. (scutier); scuti, vb. (înv., a proteja, a pune la adăpost; înv., a cruța, a menaja, a păstra; a salva; a ierta, a se dispensa, a se păstra), a cărui formație este normală (cf. sp. escudar), fără să fie nevoie să se recurgă la sl. (Candrea); scuteală, s. f. (Trans., protecție, adăpost, iertare, dispensă, scutire, privilegiu); scutelnic, s. m. (țăran scutit de bir; soldat care slujea în miliție pentru a fi scutit de biruri), de la cuvîntul anterior (legătura cu sl. skotŭ „oaie”, propusă de Miklosich, Slaw. Elem., 45 și Miklosich, Lexicon, 849, este greșită); scutire, s. f. (iertare, dispensă); scutitor, adj. (protector); scutier, s. m., din fr. écuyer adaptat la scut. substantiv neutruscut
scuț n. țurțur de ghiață: scuțurele, semn de frig. [Origină necunoscută]. substantiv neutruscuț
scut n, pl. urĭ (lat scutum, scut [lung]. V. scud). Pavăză, apărătoare portativă (ca un fel de tablă) de metal saŭ de nuĭele acoperite cu pele care odinioară (in ainte de inventarea puștilor) se întrebuința în bătălie contra loviturilor (E și în Ps. S. Dos. și Biblia 1688). Placa pe care eraŭ zugrăvite armele nobililor (V. herb, blazon). Fig. Apărare, protectiune: armata e scutu țăriĭ contra pornirilor de afară și dezordinilor din ăuntru ! — Scuturile au reapărut azĭ, reintroduse de Francejĭ, la tunurĭ. Din 1912 poliția franceză a începul să le întrebuințeze în luptă contra apașilor. substantiv neutruscut
scut n. 1. veche armă defensivă purtată la brațul stâng; 2. fig. protecțiune: sub scutul legii. substantiv neutruscut
SCUT, scuturi, s. n. 1. Armă defensivă de metal, de piele etc., de diverse forme și mărimi, cu care luptătorii din Antichitate și din Evul Mediu își apărau pieptul de lovituri; pavăză. ♦ (Rar) Blazon (în formă de scut 1). 2. Fig. Apărare, ocrotire, sprijin. 3. (Tehn.) Mască sau paravan protector folosite de sudori. 4. Construcție metalică sau de lemn mobilă, folosită la susținerea peretelui și a tavanului unei galerii de mină sau la protejarea lucrărilor de săpare și de căptușire a unui tunel. 5. (Geol.) Regiune întinsă din cadrul unei platforme, în care apare la suprafață fundamentul platformei, format din șisturi cristaline și vechi roci magmatice. 6. Parte chitinoasă care alcătuiește epiderma sau scheletul unor viețuitoare, având rol protector. – Lat. scutum. substantiv neutruscut
scut substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | scut | scutul |
plural | scuturi | scuturile | |
genitiv-dativ | singular | scut | scutului |
plural | scuturi | scuturilor |