scovárdă (-vérzi), s. f. – Gogoașă. – Var. scovargă, scove(a)rgă. Sl. skovrada „tigaie” (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 333; Conev 67); poate var. a fost influențată de ngr. ξόβεργα „amestec” sau „grăsime”. – Der. scovîrda, vb. refl. (a se distruge, a se nărui; a slăbi); scovîrlie, s. f. (orbită), prin contaminare cu scăfîrlie. substantiv femininscovardă
SCOVÁRDĂ, scoverzi, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Un fel de plăcintă din aluat (dospit), prăjită în grăsime (și umplută cu brânză, urdă etc.); prăjitură uscată, minciună. 2. Epitet pentru o persoană foarte slabă, scofâlcită. [Var.: scovérgă s. f.] – Din sl. skovrada „tigaie”. substantiv femininscovardă
scovárdă, scoverzi, s.f. – (gastr.) Clătite din aluat dospit, umplute cu brânză și prăjite în grăsime (Bilțiu 1996). Scovergioare de mălai: preparate din făină de mălai amestecate cu sămătișă, ou, sare, bicarbonat și foarte puțină făină de grâu și prăjite în grăsime, iar apoi consumate cu lapte dulce sau acru sau cu lapte de oaie (Faiciuc 1998: 183). „La murguț i dă ovăzu / Mie gura și scoverzi” (Memoria 2001: 80). Scovărzaru, poreclă în Dragomirești (Faiciuc 1998). – Din sl. skovrada „tigaie” (Miklosich, Cihac cf. DER, DEX). substantiv femininscovardă
!scovérgă/scovárdă s. f., g.-d. art. scovérgii/scovérzii; pl. scovérgi/scovérzi substantiv femininscovergă
scovárdă f., pl. erzĭ (vsl. skovadra, tigaĭe, skovradnikŭ, plăcintă; rus. skovorodá, tigaĭe. V. scoveargă). Vest. Scoveargă, uscățea. Clătită. Pl. Est. Rămășiță de mămăligă lipită în ceaun. Blescote, cascote, prăjiturĭ saŭ mîncărĭ imaginare (Se zice ironic cînd unu întreabă ce mîncare maĭ este, ĭar altu îi răspunde „scoverzĭ” adică: nimica, răbdărĭ prăjite). Mincĭunĭ, palavre (cp. cu rus. káverza, intrigă, kaverznía, flecăreală). substantiv femininscovardă
scovardă f. plăcintă coaptă în unt sau prăjită în uleiu. [Slav. SKOVRADA, tigaie (s´a luat numele vasului pentru al obiectului preparat într´însul)]. substantiv femininscovardă
SCOVÁRDĂ s. f. v. scovergă. substantiv femininscovardă
SCOVÂRDÁ, scovârdez, vb. I. Refl. (Despre obiecte de lemn) A se încovoia la mijloc; a deveni concav; a se scoroji. – Din scovardă. verbscovârda
scovîrdéz v. tr. (d. scovardă). Munt. Fac concav, cocșovesc. Încovoĭ: un citireag scovârdat; bărbie scovîrdată (CL. 1920, 521). – Și scof- (după scofîlcesc). verbscovîrdez
scovardă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | scovardă | scovarda |
plural | scoverzi | scoverzile | |
genitiv-dativ | singular | scoverzi | scoverzii |
plural | scoverzi | scoverzilor |