reduceri si promotii 2018
Definitie scorni - ce inseamna scorni - Dex Online

scorni definitie

scorní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scornésc, imperf. 3 sg. scorneá; conj. prez. 3 să scorneáscă verb tranzitiv scorni

scornì v. 1. a sgorni: a scorni vânatul; 2. a provoca: a se scorni o furtună; 3. fig. a născoci, a plăsmui: a scorni o minciună. [Primitiv termen vânătoresc: a chema cu cornul câinii la vânat («la vânat că mi-am ieșit, ciutalina mi-am scornit», POP.), de unde, printr´o evoluțiune analogă cu sbuciumà, a pune în mișcare, a turbura (vorbind de vânturi sau vijelii) și, sub raportul intelectual, a inventa (cf. născocì)]. verb tranzitiv scornì

SCORNÍ, scornesc, vb. IV. 1. Tranz. A plăsmui, a inventa. ♦ A născoci ceva cu intenția de a induce în eroare; a ticlui, a urzi. 2. Refl. A se isca, a se ivi, a se pomi, a se declanșa, a se stârni, a se dezlănțui. 3. Tranz. (Pop.) A face să iasă din adăpost; a stârni, a urni. [Var.: (reg.) zgorní vb. IV] – Din bg. skorna, ucr. skornjaty. verb tranzitiv scorni

scorní (-nésc, -ít), vb.1. A provoca, a excita, a stîrni. – 2. (Refl.) A se produce, a se prezenta. – 3. A inventa, a făuri, a imagina. – 4. A crea, a stabili, a introduce. – Mr. sgurńescu „a iscodi, a scormoni”, megl. *scornés „a trezi”. Origine necunoscută. S-a crezut în lat. cornu, ca termen de vînătoare (Hasdeu, Col. lui Traian, 1883, 48; Philippide, Principii, 99; Geheeb 34), părere de nesusținut, în mod evident; în sl. sŭkręnąti „a excita” (Cihac, II, 44), care nu se potrivește fonetic; în bg. skorivam, skorna „a stîrni, a scorni” (Weigand, Jb., XIX, 141), rut. skornjati „a scorni”(Candrea) dar este vorba de cuvinte obscure (Tiktin) și puțin folosite, care ar putea neîndoielnic să provină din rom. Legătura cu stîrni este posibilă și chiar probabilă, fără să i se poată stabili explicația. Ar putea avea o anumită legătură cu sl. (bg.) iskoreniti „a dezrădăcina”, plecînd de la echivalența rădăcină – „origine” ca în sb. korenit „radical” și „originar”. Probabil în loc de *scoroni, var. expresivă a lui scoroci, scotoci. Der. scornitor, adj. (făuritor, inventator); scorneală (var. scornitură), s. f. (invenție, idee, fabulă); scornoci, vb. (a inventa), cu suf. expresiv; scornici, s. m. (friganea, mămăligă prăjită, pîine prăjită în ulei); sgorni, vb. (a expulza, a goni), prin contaminare cu goni (contaminare cu un sl. *zagoniti, bg. zagonjam „a vîna”, cf. Graur, BL, IV, 118 și Graur, Viața rom., 1940, no. 3, 110, nu pare probabilă; sensul lui sgorni „a vîna, a goni vînatul”, care se citează acolo, nu pare corect). verb tranzitiv scorni

scornésc v. tr. (d. corn, adică „sun din corn ca să speriĭ vînatu, și decĭ să-l fac să ĭasă la iveală”, ca și zbucĭum din bucium; it. cornare, fr. corner. D. rom. vine bg. korny și skornuvam, rut. skornĭati, id.). Stîrnesc, fac să ĭasă ca să scape: a scorni vînatu. Născocesc, inventez (o minciună, o lege, o modă, o mașină). V. refl. A se stârni (o vorbă, o furtună). – În vest zgornesc (infl. poate de izgonesc), scornesc, scot din culcuș, alung, strig, chem de pe unde era ascuns: șĭ-a zgornit surorile, a adus pisica și s’a pus la pîndă (VR. 1911, 4, 10). Și zgurnesc (Cp. cu Dac. 2, 631 și 3, 657). verb tranzitiv scornesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului scorni

scorni   verb tranzitiv infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) scorni scornire scornit scornind singular plural
scornind scorniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) scornesc (să) scornesc scorneam scornii scornisem
a II-a (tu) scornești (să) scornești scorneai scorniși scorniseși
a III-a (el, ea) scornește (să) scorneai scornea scorni scornise
plural I (noi) scornim (să) scornim scorneam scornirăm scorniserăm
a II-a (voi) scorniți (să) scorniți scorneați scornirăți scorniserăți
a III-a (ei, ele) scornesc (să) scornească scorneau scorni scorniseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z