satisfacere definitie

SATISFÁCE, satisfác, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. verb tranzitivsatisface

SATISFÁCE vb. III. tr. A împlini (o dorință, o cerere etc.). ♦ A mulțumi; a da satisfacție. [P.i. satisfác. / cf. lat. satisfacere < satis – destul, facere – a face, fr. satisfaire]. verb tranzitivsatisface

SATISFÁCE vb. tr. a împlini, a îndestula (o dorință, o cerere etc.). ◊ a mulțumi; a da satisfacție. (< lat. satisfacere) verb tranzitivsatisface

satisfáce (satisfác, ăcút), vb. – A mulțumi, a corespunde. Fr. satisfaire, adaptat la conjug. lui a face. – Der. satisfăcător, adj. (mulțumitor); satisfacți(un)e, s. f., din fr. satisfaction. verb tranzitivsatisface

satisfáce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. satisfác, 1 pl. satisfacem, 2 pl. satisfaceți; imper. satisfă, neg. nu satisface; part. satisfăcut verb tranzitivsatisface

satisface v. 1. a mulțumi, a îndestula: a satisface pe creditorii săi; 2. a plăcea: această muzică satisface urechea; 3. a repara o ofensă; 4. a da satisfacțiune. verb tranzitivsatisface

SATISFÁCE, satisfac, vb. III. Tranz. 1. A mulțumi pe cineva îndeplinindu-i o dorință, o necesitate, o exigență. 2. A fi conform cu anumite norme, criterii, exigențe, dorințe; a se potrivi, a corespunde. – Din lat. satisfacere. verb tranzitivsatisface