sarac definitie

sărac a. 1. care n´are cele trebuincioase: oameni săraci; 2. care produce puțin: o țară săracă; 3. prost in felul său: hrană săracă; 4. vrednic de compătimire: săracul; 5. orfan: copil sărac de părinți. [Slav. SIRAKŬ]. ║ m. ce s´află în lipsă, cerșetor. adjectivsărac

sărác (sărácă), adj. – 1. Nevoiaș, sărman. – 2. Amărît, nenorocit. – 3. Redus, meschin. – 4. Orfan. – Var. sireac. Sl. sirakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 326; Phlippide, II, 732; C. C. Giurescu, R. istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb. sirak „orfan”. – Der. sărăcan, s. m. (sărac); aracan (var. ăra, ira), interj. (vai), formă abreviată de la sărac (de mine), cf. Graur, BL, IV, 110-2; sărăcăcios, adj. (sărac, umil); sărăcesc, adj. (sărăcăcios); sărăcește, adv. (ca săracii); sărăci, vb. (a deveni sărac, a se ruina; a lăsa pe cineva fără resurse, a priva; a compătimi); sărăcie, s. f. (mizerie; lipsă, amărăciune; cu prep. de, în funcție adj., nenorocit, prăpădit); sărăcilă, s. m. (poreclă pentru un sărac; calic); sărăcime, s. f. (mulțime de săraci). Din rom. provine rut. saraka (Miklosich, Fremdw., 124). adjectivsărac

sărác adj. m., pl. săráci; f. sărácă, pl. săráce adjectivsărac

SĂRÁC, -Ă, săraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. ◊ Expr. Sărac și curat, se spune despre cei care preferă să rămână săraci (1) decât să se îmbogățească prin mijloace necinstite. ♦ (Substantivat) Cerșetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflectă sărăcia; sărăcăcios. 2. (Despre țări, orașe) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni puțin avuți. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este puțin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinări introduse prin prep. „de”) Lipsit de..., fără... ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care posedă ceva în cantitate nesatisfăcătoare. ♦ Care este în cantitate mică, puțin, insuficient. ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de expresie. ♦ Fig. Lipsit de conținut; inexpresiv. Stil sărac. 4. (Despre surse de lumină) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetație) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau de ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan. [Var.: (pop.) sireác, -ă adj.] – Din bg., sb. sirak. adjectivsărac

sărác, -ă adj. (vsl. sirakŭ, sărac, de unde vine și forma glumeață sireacu; bg. sîrb. sirak, orfan; rut. saraka, golan, cerșetor. V. sărman). Lipsit de cele necesare, sărman: un om sărac. Care nu produce mult, din care nu se poate cîștiga mult: pămînt sărac, țărĭ sărace. În mică cantitate saŭ lipsit de elementele necesare: o hrană săracă. Bĭet, sărman, demn de milă saŭ de ĭubire: Săracele florĭ scuturate de vînt ! Săraca lume ! Sărace de tine ! Sărac cu duhu, smerit, modest (greșit tradus de uniĭ pin „prost”): fericițĭ ceĭ cu duhu, că a lor este împărăția cerurilor (Ev.). Sărac (orĭ) calic lipit pămîntuluĭ. V. lipit. Subst. Calic, cerșetor: un sărac la ușa bisericiĭ. Saraca'n de mine (est) saŭ îracul-de-mine saŭ rácul-de-mine (nord), strigăte de desperare serioasă saŭ glumeață îld. săroca de mine (din sărăca-mĭ de mine) saŭ săracu (în vechime: săracul) de mine, care se întrebuințează indiferent de gen de către bărbat saŭ de către o femeĭe. – În est sarac. În nord, în alintătura copiilor, salacu, bĭetu, drăguțu. adjectivsărac

OM SĂRAC boschetar, burețar, golan, mațe-fripte, mațe-goale, pălmaș, purice flaușat, sărăcilă. adjectivomsărac

sărac cu duhul expr. (d. oameni) lipsit de inteligență / de spirit, prost. adjectivsăraccuduhul

aspirina săracului expr. (glum.) contact sexual adjectivaspirinasăracului