SANCTIFICÁRE s. f. (Bis.) Faptul de a sanctifica. – V. sanctifica. substantiv femininsanctificare
SANCTIFICÁRE s.f. Acțiunea de a sanctifica și rezultatul ei. [< sanctifica]. substantiv femininsanctificare
sanctificáre (sanc-ti-) s. f., g.-d. art. sanctificắrii substantiv femininsanctificare
SANCTIFICÁRE s. f. (Bis.) Faptul de a sanctifica. – V. sanctifica. substantiv femininsanctificare
* sanctífic, a -á v. tr. (lat. sanctifico, -áre). Sfințesc, fac sfînt. verb tranzitivsanctific
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. verb tranzitivsanctifica
SANCTIFICÁ vb. I. tr. A trece în rândul sfinților, a sfinți. [P.i. sanctífic. / < lat. sanctificare, cf. fr. sanctifier]. verb tranzitivsanctifica
SANCTIFICÁ vb. tr. 1. a trece pe cineva în rândul sfinților, a sfinți. 2. a consfinți. (< lat. sanctificare, fr. sanctifier) verb tranzitivsanctifica
sanctificà v. a (se) face sfânt. verb tranzitivsanctificà
sanctificá (a ~) (sanc-ti-) vb., ind. prez. 3 sanctífică; conj. prez. 3 să sanctífice verb tranzitivsanctifica
SANCTIFICÁ, sanctific, vb. I. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sfinți. – Din lat. sanctificare, fr. sanctifier. verb tranzitivsanctifica
sanctificare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | sanctificare | sanctificarea |
plural | sanctificări | sanctificările | |
genitiv-dativ | singular | sanctificări | sanctificării |
plural | sanctificări | sanctificărilor |