samavolnic definitie

SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samavol'nâi. adjectiv samavolnic

samavólnic (samavólnică), adj. – Arbitrar, abuziv. – Var. samovolnic. Sl. samavolĭnŭ „care procedează după propria-i voință”, cf. rus. samovoljnyj (Tiktin). – Der. samavolnicie, s. m. (arbitrarietate); samavolnicește, adv. (arbitrar). Cf. volnic. adjectiv samavolnic

samavólnic V. samovolnic. adjectiv samavolnic

samovólnic, -ă adj. (rus. samavolĭnik, om samavolnic, și samovólinyĭ, arbitrar, d. sam, însușĭ, singur, samo-, auto-, și vólĭa, voĭe, bun plac; sărb. samovoljnik. V. volnic). Arbitrar: administrator samavolnic. – Și sama- (după rut.). adjectiv samovolnic

samavólnic adj. m., pl. samavólnici; f. samavólnică, pl. samavólnice adjectiv samavolnic

SAMAVÓLNIC, -Ă, samavolnici, -ce, adj. (Despre oameni) Care procedează după bunul lui plac, nesocotind și încălcând voința și drepturile altora; (despre acțiunile oamenilor) făcut după bunul-plac personal; arbitrar, abuziv. – Din rus. samovol’nîi. adjectiv samavolnic

samovolnic(ie) a. și f. arbitrar (vorbă ieșită din uz sau luată în mod ironic): în care domnește interesul și samovolnicia AL. [Tras din samovolnic = rus. SAMOVOLĬNIKŬ, lit. de sine voitor]. adjectiv samovolnicie