sago definitie

șágă f., pl. șăgĭ (bg. šega, šaga, nsl. šega, vsl. šenga; alb. šaká, šakă, ngr. sakás, d. turc. șaka, șagă. V. șuguĭesc). Est. Glumă: a face șagă. Fără șagă, serios: îțĭ spun fără șagă. În șagă, în glumă, șuguind: ĭ-a spus în șagă. substantiv femininșagă

șágă (pop.) s. f., g.-d. art. șắgii; pl. șăgi substantiv femininșagă

șagă f. Mold. glumă: nu-i lucru de șagă CR. [Bulg. ȘAGŬ]. substantiv femininșagă

ȘÁGĂ, șăgi, s. f. (Pop.) Glumă ◊ Loc. adv. În șagă = fără seriozitate, într-o doară. Fără șagă = în mod serios. ◊ Loc. vb. A face șagă = a șugui; a glumi. ◊ Expr. Nu-i vreme de șagă = nu-i momentul potrivit pentru glumit. A se întrece cu șaga = a întrece măsura, a exagera. A se trece de șagă = a începe să devină lucru serios. A lăsa șaga (la o parte) sau a-i ajunge (cuiva) șaga (sau de șagă) = a termina cu gluma, a deveni serios. (în construcții negative sau interogative) A fi (sau a-i părea cuiva) (de) șagă (sau lucru de șagă) = a fi (sau a i se părea cuiva că este) lucru neînsemnat, fără importanță. – Din bg. šega. substantiv femininșagă

șágă (șégi), s. f. – Glumă, poznă. Sl. šega, šuga (Cihac, II, 384; Byhan 334; Tiktin; Iordan, Dift., 73; Ivănescu, BF, VI, 104), cf. bg., sb. šega, šag, alb. šakë. – Der. șagaci,adj. (glumeț); șăgalnic, adj. (hazliu), var. șegalnic; șeganie, s. f. (înv., glumă); șegui (var. șugui), vb. (a glumi), din sl. šegovati, šegują. substantiv femininșagă

glúmă f., pl. e (vsl. gluma, nerușinare, bg. sîrb. gluma, glumă, rudă cu vechĭul islandez glaumr [!], veselie zgomotoasă. V. Bern. 1, 308, și rom. hărmălaĭe). Vest. Vorbă saŭ faptă de rîs: musafiriĭ făceaŭ glume pe socoteala luĭ. Fără glumă, serios: îțĭ spun fără glumă c´a murit. În glumă, glumind, rîzînd, fără seriozitate: a lua ceva în glumă. – În est șagă. substantiv femininglumă