saca definitie

sacá (sacále), s. f. – 1. Butoi pe două roți, pentru transportat apa. – 2. (Arg.) Trăsură de închiriat. Tc. (arab.) saka „sacagiu” (Roesler; Șeineanu, II, 304; Ronzevalle 99), cf. sb. saka, ngr. σαϰϰᾶς, sp. azacán. – Der. sacagiu, s. m. (apar); sacabaș, s. m. (șeful sacagiilor), din tc. saka bași. substantiv femininsaca

sacá f. (turc. [d. ar.] saka, îld. sak-ka, care duce apă; sîrb. rut. saka; sp. azacaya., conduct de apă, d. ar. as-saqqâ, sacagiŭ). Putină saŭ butoĭ pus pe doŭă saŭ patru roate trase de un cal saŭ doĭ și care servește la dus apă. Fig. Iron. Dop de saca, om scund și gros. substantiv femininsaca

sacá s. f., art. sacáua, g.-d. art. sacálei; pl. sacále, art. sacálele substantiv femininsaca

sacà f. butoiu pe două roate tras de un cal pentru cărat apă (dela vad sau dela o cișmea): aducea apă cu sacaua dela Filaret; dop de saca, bondoc. [Turc. SAKA, sacagiu (românește s’a substituit numelui de agent vasul ce-l mână)]. substantiv femininsacà

SACÁ, sacale, s. f. Butoi așezat pe un suport cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc. saka „sacagiu”. substantiv femininsaca

sacá-báș m. (turc. saká-bașý). Vechĭ. Capu sacagiilor. substantiv femininsacabaș