sabur definitie

sabúr s. m. – Aloe. – Var. înv. sabri. Tc. (arab.) sabr (Șeineanu, II, 303; Lokotsch 1745), cf. cuman. sabur, per. sabor, ngr. σαμπούρι, rus. sabur și REW 7478b. substantiv neutrusabur

sábur m. (turc. [d. ar.] sabr, sabyr, și sabir; rus. sabúr). O plantă liliacee groasă (áloe) din care se scoate o rășină amară și purgativă și ale căreĭ fibre (din frunzele eĭ dese și cărnoase) servesc la facerea frînghiilor și cergilor (E originară din sudu Africii și se cultivă în sudu Europeĭ și în țările tropicale). V. și odogacĭ. substantiv neutrusabur

sábur s. n. substantiv neutrusabur

sàbur n. 1. suc de aloe, substanță roșiatică, cu miros plăcut și cu gust foarte amar: saburul servă ca purgativ și poporul îl întrebuințează ca leac pentru venin; 2. fig. alinare, mângâiere: împărăția începu să-și mai facă sabur inimei POP. [Turc. SABR, aloe]. substantiv neutrusàbur

SÁBUR s. n. Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe, utilizată în farmacie. – Din tc. sabur, sabir. substantiv neutrusabur