răzui, răzuiesc v. t. 1. a prinde, a aresta, a închide. 2. a omorî. verb tranzitivrăzui
rắzuĭ și răzuĭésc și (Mold. și) răzăluĭésc v. tr. (ung. reszelni, a răzui, ca și răzălăŭ d. reszelö și răzăș d. részes. Cu rad n´are a face !). Curăț răzînd cu cuțitu saŭ cu alt-ceva: a răzui un pește de solzĭ, a-țĭ răzui tălpile de noroĭ. Frec pe răzătoare ca să se prefacă în bucățele: a răzui hrean, morcov, ceapă. verb tranzitivrăzuĭ
răzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzuiésc, imperf. 3 sg. răzuiá; conj. prez. 3 să răzuiáscă verb tranzitivrăzui
răzuì v. 1. a lua părți din ceva cu un instrument tăios; 2. a șterge, a netezi. [V. raz]. verb tranzitivrăzuì
RĂZUÍ, răzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A îndepărta un strat subțire de pe suprafața unui lucru cu ajutorul unei unelte speciale. 2. A freca un corp de o unealtă sau cu o unealtă, pentru a obține un material mărunțit. – Rade + suf. -ui. verb tranzitivrăzui
a răzui prapurele (cuiva) expr. (er. -d. bărbați) a avea un contact sexual brutal (cu o femeie). verb tranzitivarăzuiprapurele
răzui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)răzui | răzuire | răzuit | răzuind | singular | plural | ||
răzuind | răzuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | răzuiesc | (să)răzuiesc | răzuiam | răzuii | răzuisem | |
a II-a (tu) | răzuiești | (să)răzuiești | răzuiai | răzuiși | răzuiseși | ||
a III-a (el, ea) | răzuiește | (să)răzuiai | răzuia | răzui | răzuise | ||
plural | I (noi) | răzuim | (să)răzuim | răzuiam | răzuirăm | răzuiserăm | |
a II-a (voi) | răzuiți | (să)răzuiți | răzuiați | răzuirăți | răzuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | răzuiesc | (să)răzuiască | răzuiau | răzuiră | răzuiseră |