răzorí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzorésc, imperf. 3 sg. răzoreá; conj. prez. 3 să răzoreáscă verb tranzitivrăzori
răzorì v. 1. a (se) brăzda ca să serve de hotar: ogoare ce se răzoresc pe luncă; 2. fig. a fi limitrof: unde se răzoresc hotarele noastre cu ale Ardealului (VLAHUȚĂ). verb tranzitivrăzorì
RĂZORÍ, răzoresc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) mărgini, a (se) delimita, a (se) învecina. ♦ Tranz. Fig. A tivi, a chenărui. – Din răzor1. verb tranzitivrăzori
răzorésc v. tr. (vsl. raz-orati, a ara adînc. V. răzor 1). Vest. Despart: Karakĭoĭ răzorește cele doŭă orașe (Pera de Galata), rînduite față în față și streine parcă unu de altu (ChN. 1, 54). Mărginesc, garnisesc la margine: valea Cedronuluĭ răzorește laturea [!] de soare-răsare a Ĭerusalimuluĭ (2, 71). V. refl. Ogoarele se răzoresc. verb tranzitivrăzoresc
răzorit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | răzorit | răzoritul | răzorită | răzorita |
plural | răzoriți | răzoriții | răzorite | răzoritele | |
genitiv-dativ | singular | răzorit | răzoritului | răzorite | răzoritei |
plural | răzoriți | răzoriților | răzorite | răzoritelor |