răsúflet n., pl. e. Rar. Răsuflare: ținîndu-șĭ răsufletu. Răgaz: A spune dintr´un răsuflet (Agrb. Înt. 108), a spune dintr´un suflet, răpede. – Și răsuflu, pl. urĭ. V. dușcă. substantiv neutrurăsuflet
răsuflet n. (poetic) răsuflare: când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele EM. [Derivat din suflet, cu sensul primitiv de «suflare»]. substantiv neutrurăsuflet
RĂSÚFLET, răsuflete, s. n. (Pop.) Răsuflare. ♦ Repaus scurt. – Răsufla + suf. -et. substantiv neutrurăsuflet
răsuflet | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | răsuflet | răsufletul |
plural | răsuflete | răsufletele | |
genitiv-dativ | singular | răsuflet | răsufletului |
plural | răsuflete | răsufletelor |