răntuí (-uésc, -ít), vb. – A despărți, a separa. Mag. ránt (Gáldi, Dict., 154). În Trans., și înv., dacă este același cuvînt cu răntuna, rîntuna, vb. folosit în sec. XVII în Mold., glosat a înfășura și explicat de Tiktin și Candrea prin re – înturna. substantiv femininrăntui
răntuí (-uésc, -ít), vb. – A despărți, a separa. Mag. ránt (Gáldi, Dict., 154). În Trans., și înv., dacă este același cuvînt cu răntuna, rîntuna, vb. folosit în sec. XVII în Mold., glosat a înfășura și explicat de Tiktin și Candrea prin re – înturna. verb tranzitivrăntui
răntuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | răntuire | răntuirea |
plural | răntuiri | răntuirile | |
genitiv-dativ | singular | răntuiri | răntuirii |
plural | răntuiri | răntuirilor |