răgilá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 rágilă verb tranzitivrăgila
RĂGILÁ, rágil, vb. I. Tranz. (Reg.) A trage fuiorul de in sau de cânepă pe ragilă. – Din ragilă. verb tranzitivrăgila
răghiléz și (rar) răviléz v. tr. (d. raghilă). Peptăn [!] cu ragila (lîna, inu, cînepa). – Și răgilez. verb tranzitivrăghilez
răgilare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | răgilare | răgilarea |
plural | răgilări | răgilările | |
genitiv-dativ | singular | răgilări | răgilării |
plural | răgilări | răgilărilor |