rumegat definitie

rúmeg, a -á v. tr. (lat. rúmigo, rûmigáre [și rûmĭnáre], a rumega; it. [Versilia] romicare, ven. rumegar, pv. romiar, fr. ronger, cat. sp. pg. rumiar. D. rom. vine rut. rumegati și rumenuvati). Mestec din noŭ, vorbind de rumegătoare. Fig. Mă tot gîndesc la ceva ca să pricep maĭ bine: a rumega cele învățate. – În nord și rúgum: boiĭ rugumaŭ (VR. 1911, 8, 224). Și rumăg. verb tranzitivrumeg

rumegá (rúmeg, rumegát), vb. – (Despre animale) A mesteca a doua oară mîncarea întoarsă din stomac. – Var. Bucov. rumuga. Mr. aroamig, aromigare, megl. rumig(ari). Lat. rŭmĭgāre (Pușcariu 1483; REW 7440), cf. it. rugumare (ven. rumegar, sard. arrumigare, versil. romicare), prov. romier, v. fr. rungier, sp., cat. rumiar, port. romiar. – Der. rumegător, adj. (care rumegă); rumegătură (var. rugumătură), s. f. (pilitură de ferăstrău); rumeguș, s. n. (Munt., particule de lemn care cad la tăiere). Din rom. provin rut. rumegaty, remenuvaty (Miklosich, Wander., 11; Candrea, Elemente, 401). verb tranzitivrumega

rumegá (a ~) vb., ind. prez. 3 rúmegă verb tranzitivrumega

rumegà v. 1. a mesteca din nou, vorbind de rumegătoare; 2. fig. a cugeta mereu la un lucru. [Lat. RUMIGARE]. verb tranzitivrumegà

RUMEGÁ, rúmeg, vb. I. 1. Intranz. (Despre rumegătoare; la pers. 3) A mesteca a doua oară mâncarea întoarsă din stomac. 2. Tranz. A mesteca ceva în gură; (depr.; despre oameni) a mânca mult și încet. 3. Tranz. Fig. A medita pe îndelete asupra unui fapt, a-l examina îndelung. – Lat. rumigare. verb tranzitivrumega