RÚJĂ1 s. f. culoarea metalului incandescent. (< fr. rouge) substantiv femininrujă
RÚJĂ2 s. n. bandă încrețită plisată de tul, de dantelă etc., obiect la obiecte de îmbrăcăminte. (< fr. rouche) substantiv femininrujă
rújă, ruje, s.f. – 1. Măceș; trandafir. 2. Floare, în general; cf. expr. ruja soarelui (Ieud, Rozavlea, Hoteni). 3. (Fig.) Rumeneală în obraji. 4. Motiv ornamental (pe lăzile de lemn) sub formă de rozetă, în interiorul căreia sunt trasate 4, 6 sau 8 petale (Stoica, Pop 1984: 48). – Scr. ruža (DEX); magh. rózsa „trandafir„. substantiv femininrujă
!rújă (pop.) s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei/rújii; pl. rúje/ruji substantiv femininrujă
rujă f. floarea roșie a măceșului: obrajii ca rujele. [Serb. RUJA (din slav. ROJA, roză)]. substantiv femininrujă
RÚJĂ2, ruje, s. f. (Fam.) Bandă de pânză, de stofă, de dantelă etc. plisată sau încrețită, care servește ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte. [Var.: ríjă s. f.] – Cf. fr. r u c h e. substantiv femininrujă
RÚJĂ1, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: rujă-galbenă = plantă având tulpina fară peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., sb. ruža. substantiv femininrujă
rújă f., pl. ĭ (sîrb. ruža, roză, trandafir, bg. „nalbă”; rut. róža, rúža, roză, rus. róža, nalbă sălbatică; vsl. roža, roza, d. lat. rosa, roză; ung. rózsa). Vechĭ. Azĭ Trans. Numele maĭ multor florĭ de cîmp numite în bot. rhodiola rósea, heliánthemum și rosa canina (măcieș). Fig. Rumeneala obrajilor. substantiv femininrujă
aster m. plantă cultivată ca podoabă în grădini, numită de popor rujă vânătă de toamnă. substantiv femininaster
rújă-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. art. rújii-gálbene; pl. rúji-gálbene substantiv femininrujă-galbenă
!rúja-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rújii-soárelui substantiv femininruja-soarelui
!rújă-de-toámnă (plantă) s. f., g.-d. art. rújii-de-toámnă; pl. rúji-de-toámnă substantiv femininrujă-de-toamnă
RUJÁ vb. I. refl. A-și da cu ruj (pe buze, pe față). [< ruj]. verb tranzitivruja
RUJÁ vb. refl. a-și da cu ruj (pe buze). (< ruj) verb tranzitivruja
rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză verb tranzitivruja
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj. verb tranzitivruja
ruja substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)ruja | rujare | rujat | rujând | singular | plural | ||
rujând | rujați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | rujez | (să)rujez | rujam | rujai | rujasem | |
a II-a (tu) | rujezi | (să)rujezi | rujai | rujași | rujaseși | ||
a III-a (el, ea) | rujează | (să)rujai | ruja | rujă | rujase | ||
plural | I (noi) | rujăm | (să)rujăm | rujam | rujarăm | rujaserăm | |
a II-a (voi) | rujați | (să)rujați | rujați | rujarăți | rujaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | rujează | (să)rujeze | rujau | rujară | rujaseră |