ruínă (dărâmătură) s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíne substantiv feminin ruină
RUÍNĂ s.f. 1. Dărăpănare, năruire; dărâmătură. 2. (Fig.) Pierdere a averii, a situației politice sau economice; sărăcire; istovire; distrugere. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. ruina, fr. ruine]. substantiv feminin ruină
RUÍNĂ s. f. 1. ceea ce a rămas dintr-o construcție dărăpănată. 2. (fig.) pierdere a averii; distrugere, dezastru. (< fr. ruine, lat. ruina) substantiv feminin ruină
ruínă (ruíne), s. f. – Surpătură. Fr. ruine. – Der. ruina, vb. (a surpa); ruinător, adj. (distrugător). substantiv feminin ruină
*ruínă f., pl. e și ĭ (lat. ruina, d. rúere, a se prăbuși; fr. ruine, it. rovina). Dărămare, nimicire: ruina Troiĭ. Fig. Ruina unuĭ stat, uneĭ averĭ, uneĭ teoriĭ. Cauză de nimicire: Elena fu ruina Troiĭ. Dărămătură: vechĭu castel e azĭ o ruină. Pl. Dărămăturĭ, zidurĭ prăbușite: ruinele cetățiĭ Neamțuluĭ. A cădea în ruină, a se prăbuși. substantiv feminin ruină
ruină f. 1. dărâmarea unei zidiri; 2. orice fel de distrucțiune: ruina imperiului roman; 3. pierderea averii, a puterii: ruina unui comerciant; 4. rămășițele unui oraș sau ale unui edificiu distrus: ruinele Ninivei. substantiv feminin ruină
RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierdere a averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau a unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina. substantiv feminin ruină
din spate regină, din față ruină expr. v. din spate liceu, din față muzeu. substantiv feminin dinspateregină
RUINÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa. 2. (Fig.) A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ♦ (Fig.) A(-și) distruge sănătatea. [Pron. ru-i-. / cf. fr. ruiner]. verb tranzitiv ruina
RUINÁ vb. tr., refl. 1. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa. 2. (fig.) a-și pierde, a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ◊ (fig.) a(-și) distruge sănătatea. (< fr. ruiner, lat. ruinare) verb tranzitiv ruina
ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză verb tranzitiv ruina
ruinà v. 1. a schimba în ruine, a dărâma; 2. a cauza ruina averii, a sănătății: jocul ruinează; 3. a cădea în ruine; 4. a-și pierde averea, sănătatea. verb tranzitiv ruinà
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner. verb tranzitiv ruina
*ruinéz v. tr. (fr. ruiner). Dărîm, prăbușesc: cutremuru din 1908 a ruinat Messina. Fig. Sărăcesc: jocu de cărțĭ l-a ruinat. Stric tare: beția ĭ-a ruinat sănătatea. V. refl. Cad în ruină: mînăstirea a´nceput a se ruina. Sărăcesc, perd averea: a te ruina la jocu de cărțĭ. V. vatăm. verb tranzitiv ruinez
ruina substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a) ruina | ruinare | ruinat | ruinând | singular | plural | ||
ruinând | ruinați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | ruinez | (să) ruinez | ruinam | ruinai | ruinasem | |
a II-a (tu) | ruinezi | (să) ruinezi | ruinai | ruinași | ruinaseși | ||
a III-a (el, ea) | ruinează | (să) ruinai | ruina | ruină | ruinase | ||
plural | I (noi) | ruinăm | (să) ruinăm | ruinam | ruinarăm | ruinaserăm | |
a II-a (voi) | ruinați | (să) ruinați | ruinați | ruinarăți | ruinaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | ruinează | (să) ruineze | ruinau | ruinară | ruinaseră |