Alege sensul dorit: ruina -substantiv feminin ruina -verb tranzitiv

ruina definitie

ruínă (dărâmătură) s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíne substantiv femininruină

RUÍNĂ s.f. 1. Dărăpănare, năruire; dărâmătură. 2. (Fig.) Pierdere a averii, a situației politice sau economice; sărăcire; istovire; distrugere. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. ruina, fr. ruine]. substantiv femininruină

RUÍNĂ s. f. 1. ceea ce a rămas dintr-o construcție dărăpănată. 2. (fig.) pierdere a averii; distrugere, dezastru. (< fr. ruine, lat. ruina) substantiv femininruină

ruínă (ruíne), s. f. – Surpătură. Fr. ruine.Der. ruina, vb. (a surpa); ruinător, adj. (distrugător). substantiv femininruină

*ruínă f., pl. e și ĭ (lat. ruina, d. rúere, a se prăbuși; fr. ruine, it. rovina). Dărămare, nimicire: ruina Troiĭ. Fig. Ruina unuĭ stat, uneĭ averĭ, uneĭ teoriĭ. Cauză de nimicire: Elena fu ruina Troiĭ. Dărămătură: vechĭu castel e azĭ o ruină. Pl. Dărămăturĭ, zidurĭ prăbușite: ruinele cetățiĭ Neamțuluĭ. A cădea în ruină, a se prăbuși. substantiv femininruină

ruină f. 1. dărâmarea unei zidiri; 2. orice fel de distrucțiune: ruina imperiului roman; 3. pierderea averii, a puterii: ruina unui comerciant; 4. rămășițele unui oraș sau ale unui edificiu distrus: ruinele Ninivei. substantiv femininruină

RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierdere a averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau a unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina. substantiv femininruină

din spate regină, din față ruină expr. v. din spate liceu, din față muzeu. substantiv feminindinspateregină

RUINÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa. 2. (Fig.) A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ♦ (Fig.) A(-și) distruge sănătatea. [Pron. ru-i-. / cf. fr. ruiner]. verb tranzitivruina

RUINÁ vb. tr., refl. 1. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa. 2. (fig.) a-și pierde, a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ◊ (fig.) a(-și) distruge sănătatea. (< fr. ruiner, lat. ruinare) verb tranzitivruina

ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză verb tranzitivruina

ruinà v. 1. a schimba în ruine, a dărâma; 2. a cauza ruina averii, a sănătății: jocul ruinează; 3. a cădea în ruine; 4. a-și pierde averea, sănătatea. verb tranzitivruinà

RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner. verb tranzitivruina

*ruinéz v. tr. (fr. ruiner). Dărîm, prăbușesc: cutremuru din 1908 a ruinat Messina. Fig. Sărăcesc: jocu de cărțĭ l-a ruinat. Stric tare: beția ĭ-a ruinat sănătatea. V. refl. Cad în ruină: mînăstirea a´nceput a se ruina. Sărăcesc, perd averea: a te ruina la jocu de cărțĭ. V. vatăm. verb tranzitivruinez

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiruina

ruina  substantiv feminin infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)ruina ruinare ruinat ruinând singular plural
ruinând ruinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ruinez (să)ruinez ruinam ruinai ruinasem
a II-a (tu) ruinezi (să)ruinezi ruinai ruinași ruinaseși
a III-a (el, ea) ruinea (să)ruinai ruina ruină ruinase
plural I (noi) ruinăm (să)ruinăm ruinam ruinarăm ruinaserăm
a II-a (voi) ruinați (să)ruinați ruinați ruinarăți ruinaserăți
a III-a (ei, ele) ruinea (să)ruineze ruinau ruina ruinaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z