ruginít, -ă adj. Atacat de rugină. Fig. Învechit, de moda veche, rămas în urmă cu ideile, retrograd: un bătrîn ruginit. adjectivruginit
ruginit a. 1. ros de rugină; 2. învechit: voce ruginită EM.; 3. fig. care nu mai funcționează bine; 4. fam. retrograd; bonjuriștii ne numesc pe noi ruginiții AL. adjectivruginit
RUGINÍT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugină (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) îmbătrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, concepții etc.) învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). ♦ Care are culoarea galben-roșiatică a ruginii. – V. rugini. adjectivruginit
ruginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ruginésc, imperf. 3 sg. rugineá; conj. prez. 3 să rugineáscă verbrugini
ruginì v. 1. a face să prinză rugină: umezeala ruginește fierul; 2. fig. a se altera din lipsă de exercițiu: vechile instituții se șterg, s´au ruginit GR. AL. verbruginì
RUGINÍ, ruginesc, vb. IV. 1. Intranz. A se acoperi cu rugină (I 1), a se umple de rugină, a prinde rugină. 2. Intranz. Fig. (Despre frunze, plante etc.) A căpăta o culoare galben-roșiatică asemănătoare cu a ruginii. 3. Refl. Fig. A deveni perimat, depășit, a se învechi, a nu mai fi actual. -- Din rugină. verbrugini
a-i rugini (cuiva) armătura expr. (er. – d. bărbați) a-și pierde virilitatea, a rămâne impotent. verbairugini
ruginésc v. intr. (d. rugină). Prind rugină: feru ruginește în apă. V. tr. Fac să ruginească: apa ruginește feru [!]. V. refl. Cuțitu s´a ruginit. verbruginesc
ruginit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | ruginit | ruginitul | ruginită | ruginita |
plural | ruginiți | ruginiții | ruginite | ruginitele | |
genitiv-dativ | singular | ruginit | ruginitului | ruginite | ruginitei |
plural | ruginiți | ruginiților | ruginite | ruginitelor |