rugină definitie

rugínă (rugíni), s. f.1. Oxidare a fierului. – 2. Rablă, obiect uzat. – 3. Hodorog. – 4. Pipirig (Juncus effusus). – 5. Tăciune, mălură (Puccinia graminis). – Mr. arudzină. Lat. rŭbῑgῑnem (Diez, I, 361; Phlippide, Principii, 33; cf. REW 7348), cf. prov. royilh, fr. rouille, sp. robin. Se merge mai în detaliu la un lat. aerūgĭnem, uneori în formă ipotetică *aerūgĭna (Pușcariu 1482; REW 243; Pascu, I, 41; Pascu, Beiträge, 7; Tiktin; Candrea), posibilă și ea fonetic. Pentru rezultatul fonetic al lui rŭbῑgĭnem, cf. iuvencusjunc. Schimbarea de accent este dificilă (Ivănescu, BF, I, 161, o explică pornind de la vb. rugini); dar cu aerūgĭnem există aceeași dificultate. Der. ruginare, s. f. (Arbust, Andromeda polyfolia); rugini, vb. (a oxida; refl., a crește mălura, a se tăciuna; refl., a decădea); ruginătură, s. f. (lucru ruginit); ruginiu, adj. (roșiatic); ruginos, adj. (oxidat; învechit). Din rom. provine bg. rudžina (Capidan, Raporturile, 234) și țig. ruğinav „a deteriora”. substantiv femininrugină

rugínă s. f., g.-d. art. rugínii; pl. rugíni substantiv femininrugină

rugină s. f. sg. (deț.) strat de grăsime de la suprafața porției de mâncare. substantiv femininrugină

rugínă f., pl. ĭ (d. lat. aerúgo, -úginis, cotleală. Tot așa bine se poate deriva și de la rŭbigo, -íginis, rugină, de unde s´a făcut *ruigine, *rúgine, rugină. Schimbarea sufixuluĭ e ca în lumină îld. *lumine. It. rúggine, ca și fr. rouille, aŭ la bază tot rubigo). Oxidu care se formează pe feru [!] expus umezeliĭ. Rugină veche (fig.), om ruginit, pareatcă. Pușcă ruginită: avea și el o rugină´n cuĭ. Împușcătură de pușcă ruginită: ĭ-a tras o rugină. Cauză de stricăcĭune, de distrugere (fig.): rugina timpurilor. O boală a grînelor cauzată de o cĭupercă parazită (puccinia gráminis), care se dezvoltă pe frunzele de dracilă crescută pe lîngă semănăturĭ. (Ca să se distrugă această cĭupercă, trebuĭe să se ardă miriștea în care a apărut rugina și să se stîrpească dracila). Pipirig. substantiv femininrugină

rugină f. 1. oxid ce se formează pe fierul sau oțelul expus la umezeală; 2. pușcă sau custură veche: trei rugini el îi trăgea POP.; 3. boală de putregiune a grâului; 4. fig. cauză de distrucțiune morală, vechime mare: rugina secolelor; 5. fam. tombateră (cf. ruginit 4); 6. Bot. pipirig. [Lat. AERUGINEM]. substantiv femininrugină

RUGÍNĂ, rugini, s. f. I. 1. Substanță brun-roșcată, poroasă, sfărâmicioasă, care se formează prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghiță brună care acoperă uneori pietrele și care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întreținut; ruginitură, rablă. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiată, învechită. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechită; retrograd. II. 1. Boală infecțioasă a plantelor, provocată de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifestă prin apariția unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescențe, împiedicând dezvoltarea normală a plantelor. 2. Plantă erbacee cu tulpina netedă, cu frunze lugi, țepoase, având la vârf o inflorescență cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. *aerugina. substantiv femininrugină

rugínă-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. rugínii-de-báltă substantiv femininrugină-de-baltă

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluirugină

rugină   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rugi rugina
plural rugini ruginile
genitiv-dativ singular rugini ruginii
plural rugini ruginilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z