rugă definitie

rúgă f., pl. ĭ (d. rog, a ruga). Rugăcĭune către Dumnezeŭ. Rugăminte: mĭ-a fost ruga în zadar. Vest. Icoană saŭ cruce (troiță) pusă pe la răspîntiĭ p. închinare. Trans. Hram, sărbătoarea hramuluĭ. Ban. Meh. Hațeg. (rTP. 1, 105; BSG. 1937, 59). Nedeĭe, mic bîlcĭ și horă. substantiv feminin rugă

rúgă s. f., g.-d. art. rúgii; pl. rugi substantiv feminin rugă

rugă f. 1. rugăciune: să ’nalțe la cer o sfântă rugă AL.; 2. Tr. sărbătoare pentru hramul bisericii. [Abstras din rugà]. substantiv feminin rugă

rog, a ruga v. tr. (lat. rõgare, it. rogare, vfr. rouver, pv. sp. pg. rogar.Roagă, să roage. V. a-, ab-, de- și pro-rog). Chem în ajutor cu umilință, vorbind de Dumnezeŭ: l-am rugat pe Dumnezeŭ. Cer cu umilință saŭ cu insistență: m´a rugat să vin. V. refl. (ca vsl. moliti sen). Mă închin: mă rog luĭ Dumnezeŭ. Cer, solicit: m´am rugat de el să mă ajute. Te rog, vă rog, formulă de politeță, de invitare și chear de amenințare une-orĭ: te rog să ĭeșĭ ! Mă rog, te rog, te întreb: mă rog, dar asta ce-ĭ ? verb tranzitiv rog

rugá (a ~) vb., ind. prez. 3 roágă verb tranzitiv ruga

rugá (róg, rugát), vb.1. A implora. – 2. A cere, a solicita. – 3. A invita. – Mr., megl., istr. rog. Lat. rǒgāre (Pușcariu 1472; REW 7361; Densusianu, GS, II, 310), cf. it. rogare, prov., cat., sp., port. rogar, v. fr. rover.Der. rugă, s. f. (rugăciune, implorare; petiție, cerere; Trans., Olt., hram; Mold., Trans., cruce, troiță); rugăciune (megl. rugăciuni), s. f. (închinare, rugă), probabil direct din lat. rǒgātiōnem (Pușcariu 1479; REW 7362), cf. prov. roazó, fr. rovaison, port. pogações; rugăminte (megl. rugămînt), s. n. (rugă, cerere), probabil pl. n. de la rugămînt, interpretat ca sing. f., cf. încălțăminte (după Pușcariu 1480, direct din lat. rǒgāmentum); rugător, adj. (care cere). – Din rom. provine săs. rugan, vb. verb tranzitiv ruga

rugà v. 1. a cere cu respect, cu umilință: te rog să mă ierți; 2. a implora divinitatea; 3. a face rugăciuni: Domnului să ne rugăm. [Lat. ROGARE]. verb tranzitiv rugà

RUGÁ, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva stăruitor îndeplinirea unei dorințe, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toți dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formulă de politețe cu care te adresezi cuiva când îi ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-și ruga moartea = a-și dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (în practicile religioase) A face o rugăciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau îngăduința de a face ceva. ◊ Expr. Mă rog, formulă întrebuințată ca element incidental fără legătură cu restul frazei, însemnând uneori „dacă vrei, cum vrei”. – Lat. rogare. verb tranzitiv ruga

a se ruga cu cerul și pământul (de cineva) expr. a implora (pe cineva). verb tranzitiv aserugacucerulșipământul

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului rugă

rugă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ru ruga
plural rugi rugile
genitiv-dativ singular rugi rugii
plural rugi rugilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z