rug definitie

1) mur m. (lat. môrus, mur; it. moro). Un copăcel spinos rozaceŭ care face niște fructe compuse în formă de bace și care seamănă cu smeura, dar în loc să fie roșiĭ, îs albastre închis aproape negre (rubus fruticosus); o varietate de mur se numește și rug (rubus caesius). substantiv masculinmur

rug, rugi, s.m. – (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. – Lat. rubus. substantiv masculinrug

1) rug m. (lat. rŭbus, rug. P. g din b, cp. cu negură). Tufă rozacee, ca cea de rubus caesius, de mure, de smeură orĭ de măceș [!]. Mărăcine. Ban. Salcîm. substantiv masculinrug

rug¹ (plantă) s. m., pl. rugi substantiv masculinrug

rug² (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri substantiv masculinrug

rug m. 1. arbust spinos al cărui fruct se zice mură (Rubus caesius); 2. Tr. măceș. [Lat. RUBUS]. substantiv masculinrug

RUG¹, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur¹. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus. substantiv masculinrug

!rug-domnésc (plantă) s. m., pl. rugi-domnéști substantiv masculinrug-domnesc

!rúgul-vácii (plantă) s. m. art. substantiv masculinrugul-vacii

!rug-de-múnte (zmeur) s. m., pl. rugi-de-múnte substantiv masculinrug-de-munte