RÚBRICĂ s.f. 1. Titlu de carte sau de capitol scris cu roșu în vechile cărți sau manuscrise. 2. Despărțitură într-un registru, într-un formular, într-un grafic etc. 3. Spațiu rezervat permanent într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. [Pl. -ci. / cf. germ. Rubrik, fr. rubrique < lat. rubrica – pământ roșu]. substantiv femininrubrică
RÚBRICĂ s. f. 1. despărțitură într-un registru, formular, grafic etc. 2. spațiu rezervat într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. (< fr. rubrique, germ. Rubrik, lat. rubrica) substantiv femininrubrică
*rubrícă f., pl. ĭ (lat. rubrica, subînț. terra, pămînt, adică „lut roș” saŭ „cretă roșie”, cu care se scriaŭ titlurile și se întrebuința și ca emostatic, d. ruber, roș). Titlu al uneĭ părțĭ dintr´un ziar orĭ dintr´altă lucrare mare: rubrica informațiunilor. – Fals rúbrică. substantiv femininrubrică
rúbrică (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rúbricii; pl. rúbrici substantiv femininrubrică
rubrică f. 1. un fel de cretă roșie întrebuințată de dulgheri; 2. titlu tipărit roșu în vechile cărți juridice sau bisericești; 3. în ziare, titlu ce indică origina unei știri: sub rubrica de... substantiv femininrubrică
RÚBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica. substantiv femininrubrică
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare]. verb tranzitivrubrica
rubrică | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | rubrică | rubrica |
plural | rubrici | rubricile | |
genitiv-dativ | singular | rubrici | rubricii |
plural | rubrici | rubricilor |