rușina definitie

rușínă, V. rășină. temporarrușină

rășínă f., pl. ĭ (lat. resina, d. vgr. retine, d. réo, curg; it. cat. sp. resina, pv. rezina, fr. résine). Un fel de cleĭ care se scurge din uniĭ copacĭ, maĭ ales din brazĭ, și care arde foarte ușor, din care cauză se și întrebuințează la făcut torțe. (E bună și pentru afumat în casă, că răspîndește un miros sănătos). – În est și rîșină. Aĭurea și rușină. temporarrășină

RUȘINÁ, rușinéz, vb. I. ~ (din roșí + suf. expresiv -ina, ca și la clătí > clătiná, tâmpí > (în)tâmpiná, hâțâí > hâțâná sau împopoțá > împopoțoná, pare cea mai bună explicație; celelalte ipoteze obișnuiesc să se bazeze pe rușine, reducându-se la un lat. *rosīnus = roz, lat. *russiōnem ori *rossiōnem sau la *rușiciune (< roșí)) verb tranzitivrușina

RUȘINÁ, rușinéz, vb. I. ~ 2. Tranz. fact. ~ ♦ (Învechit și arhaizant) A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. Se aduseră toți vracii... rămaseră însă rușinați, care n-avură ce-i face.Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rușinat urât, măi badeo. verb tranzitivrușina

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine. verb tranzitivrușina

rușiná (rușinéz, rușinát), vb.1. A se sfii, a se simți încurcat. – 2. A se umple de rușine, a-i fi rușine. – 3. A umili, a înjosi. – Mr. arușnedz. De la roși „a face pe cineva să devină roșu” cu suf. expresiv -ina, ca clăticlătina, tîmpi(în)tîmpina, hîțîihîțîna, împopoțaîmpopoțona etc. Această explicație a fost dată de Spitzer, BL, XIV, 49, și pare cea mai bună. Celelalte ipoteze se bazează de obicei pe rușine, care trimit la un lat. *rosῑnus „trandafiriu” (Pușcariu 1488; REW 7382); la lat. *russiōnem (Pascu, I, 43; Pascu, Beiträge, 12), sau *rosiōnem (Candrea); sau la *rușiciune, de la roși (Tiktin). Der. rușine (mr. ar(u)șine, megl. rușoni, istr. rușire), s. f. (sfială, timiditate; jenă; ocară, batjocură; dezonoare, umilință); rușinat, adj. (jenat; umilit); nerușinat, adj. (fără rușine); nerușinare, s. f. (impudoare, necuviință); rușinător, adj. (rușinos); rușinos, adj. (sfios); nerușinos, adj. (înv., obraznic). verb tranzitivrușina

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză verb tranzitivrușina

rușinà v. 1. a da de rușine; 2. a avea rușine. verb tranzitivrușinà

rușinéz v. tr. (d. rușine). Daŭ de rușine, fac să se rușineze: eŭ vream [!] să mă laud cu tine, dar tu m´aĭ rușinat ! V. refl. Simt rușine: a te rușina de faptele tăle [!]. – Vechĭ și înr-. verb tranzitivrușinez

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluirușina

rușina   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)rușina rușinare rușinat rușinând singular plural
rușinând rușinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) rușinez (să)rușinez rușinam rușinai rușinasem
a II-a (tu) rușinezi (să)rușinezi rușinai rușinași rușinaseși
a III-a (el, ea) rușinea (să)rușinai rușina rușină rușinase
plural I (noi) rușinăm (să)rușinăm rușinam rușinarăm rușinaserăm
a II-a (voi) rușinați (să)rușinați rușinați rușinarăți rușinaserăți
a III-a (ei, ele) rușinea (să)rușineze rușinau rușina rușinaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z