rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză verb tranzitivroura
rourà v. 1. a cădea rouă; 2. fig. a pica, a uda cu picături: din ochii ei rourează lacrimi. [Lat. RORARE]. verb tranzitivrourà
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intraz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat rorare (după rouă). verb tranzitivroura
roureáză v. impers. (d. roŭă, lat. rorare). Pică roŭă. Ploŭă puțin, burează: n´a ploŭat, ci numaĭ a rourat. Fig. Din ochiĭ eĭ rourează lacrămĭ. – Și înr-. Vechĭ a răura, răora, roora, ruora, ruăra (eŭ ruăr). Cp. cu bour, nour. verb tranzitivrourează
roura verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)roura | rourare | rourat | rourând | singular | plural | ||
rourând | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | rourează | (să)— | roura | roură | rourase | ||
plural | I (noi) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | rourează | (să)roureze | rourau | rourară | rouraseră |