rosti definitie

rostí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rostésc, imperf. 3 sg. rosteá; conj. prez. 3 să rosteáscă verb tranzitivrosti

rostì v. a pronunța: a rosti o sentință, a rosti un discurs. verb tranzitivrostì

rostì v. 1. a schimba ițele la țesut; 2. a lărgi o gaură cu sfredelul. verb tranzitivrostì

ROSTÍ, rostesc, vb. IV. 1. Tranz. A articula, a pronunța sunete, cuvinte cu ajutorul organelor vorbirii. 2. Tranz. (Adesea fig.) A spune, a vorbi, a povesti; a expune. 3. Refl. (Rar) A se pronunța, a-și spune părerea autorizată. ♦ Tranz. A comunica o dispoziție, un ordin, o sentință. ♦ A se preocupa de ceva; a pregăti. 4. Intranz. A înfășură pe sulul din față al războiului de țesut porțiunea de pânză țesută, desfășurând în același timp o porțiune corespunzătoare de urzeală de pe sulul dinapoi, pentru a putea continua țesutul de câte ori rostul se micșorează. – Din rost. verb tranzitivrosti

rostésc v. tr. (d. rost). Pronunț, articulez: judecătoru rosti sentența [!], Jidaniĭ nu pot rosti bine sunetu R. Orînduĭesc, regulez: casă, vĭață bine rostită. Înzestrez, echipez, aprovizionez: după ce se văzu așezat în casă și rostit cu de toate (VR. 1028, 3, 251). Fac rosturile la țesut, scot bățu din sulu pînzeĭ ca să se mute ițele și vatalele. Lărgesc o gaură c´un sfredel maĭ mic ca să vîr apoĭ unul maĭ mare. Fac ceapraz unuĭ ferestrăŭ [!]. verb tranzitivrostesc