rondo definitie
RÓNDĂ adj. f. (Despre o literă, scriere) Cu linia rotundă, groasă și dreaptă; peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, folosită pentru acest gen de scriere. // s.f. Cântec vesel, de chef, la care fiecare comesean cântă un cuplet; rond2 (2) [în DN]. [< fr. ronde]. substantiv feminin rondă
RÓNDĂ2 s. f. cântec vesel, de chef, la care fiecare comesean cântă un cuplet. (< fr. ronde, germ. Ronde) substantiv feminin rondă
RÓNDĂ1 adj. (despre o literă, scriere) cu linia rotundă, groasă și dreaptă. ♦ peniță ~ = peniță specială cu vârful lat, pentru acest gen de scriere. (< fr. ronde) substantiv feminin rondă
rondă f. 1. danț în rond; 2. notă de muzică ce prețuiește două albe; 3. un fel de scrisoare ale cării trăsături sunt aproape perpendiculare. substantiv feminin rondă
RONDÓ s.n. Arie instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală se repetă o dată sau de mai multe ori. [Pl. -uri. / < it., fr. rondo]. substantiv neutru rondo
RONDÓ s. n. formă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală alternează cu diferite cuplete. (< fr., it. rondo) substantiv neutru rondo
rondó (compoziție muzicală) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri substantiv neutru rondo
RÓNDO, rondouri, s. n. Piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo. substantiv neutru rondo
Sinonime, declinări si rime ale cuvantului rondo
| rondo substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | rondo | rondoul |
| plural | rondouri | rondourile | |
| genitiv-dativ | singular | rondo | rondoului |
| plural | rondouri | rondourilor | |