rondo definitie

RÓNDĂ adj. f. (Despre o literă, scriere) Cu linia rotundă, groasă și dreaptă; peniță rondă = peniță specială cu vârful lat, folosită pentru acest gen de scriere. // s.f. Cântec vesel, de chef, la care fiecare comesean cântă un cuplet; rond2 (2) [în DN]. [< fr. ronde]. substantiv feminin rondă

RÓNDĂ2 s. f. cântec vesel, de chef, la care fiecare comesean cântă un cuplet. (< fr. ronde, germ. Ronde) substantiv feminin rondă

RÓNDĂ1 adj. (despre o literă, scriere) cu linia rotundă, groasă și dreaptă. ♦ peniță ~ = peniță specială cu vârful lat, pentru acest gen de scriere. (< fr. ronde) substantiv feminin rondă

rondă f. 1. danț în rond; 2. notă de muzică ce prețuiește două albe; 3. un fel de scrisoare ale cării trăsături sunt aproape perpendiculare. substantiv feminin rondă

RONDÓ s.n. Arie instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală se repetă o dată sau de mai multe ori. [Pl. -uri. / < it., fr. rondo]. substantiv neutru rondo

RONDÓ s. n. formă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală alternează cu diferite cuplete. (< fr., it. rondo) substantiv neutru rondo

rondó (compoziție muzicală) s. n., art. rondóul; pl. rondóuri substantiv neutru rondo

RÓNDO, rondouri, s. n. Piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo. substantiv neutru rondo

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului rondo

rondo   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rondo rondoul
plural rondouri rondourile
genitiv-dativ singular rondo rondoului
plural rondouri rondourilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z