ronțăit definitie

ronțăít s. n. adjectiv ronțăit

ronțăit n. acțiunea de a ronțăi. adjectiv ronțăit

RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi. adjectiv ronțăit

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie verb tranzitiv ronțăi

ronțăì v. a roade mâncând încet. [V. ronț]. verb tranzitiv ronțăì

RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ◊ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi. verb tranzitiv ronțăi

cronțănésc (est) și rónțăĭ saŭ -ĭésc (vest și sud) v. intr. și tr. (d. cronț, ronț). Mănînc făcînd cronț-cronț: cronțănea niște posmagĭ. – În nord și hrojdesc. verb tranzitiv cronțănesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ronțăit

ronțăit   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ronțăit ronțăitul ronțăi ronțăita
plural ronțăiți ronțăiții ronțăite ronțăitele
genitiv-dativ singular ronțăit ronțăitului ronțăite ronțăitei
plural ronțăiți ronțăiților ronțăite ronțăitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z