ronțăire definitie

ronțăíre s. f., g.-d. art. ronțăírii; pl. ronțăíri substantiv feminin ronțăire

RONȚĂÍRE, ronțăiri, s. f. Acțiunea de a ronțăi și rezultatul ei; ronțăială, ronțăit. – V. ronțăi. substantiv feminin ronțăire

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie verb tranzitiv ronțăi

ronțăì v. a roade mâncând încet. [V. ronț]. verb tranzitiv ronțăì

RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ◊ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi. verb tranzitiv ronțăi

cronțănésc (est) și rónțăĭ saŭ -ĭésc (vest și sud) v. intr. și tr. (d. cronț, ronț). Mănînc făcînd cronț-cronț: cronțănea niște posmagĭ. – În nord și hrojdesc. verb tranzitiv cronțănesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ronțăire

ronțăire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ronțăire ronțăirea
plural ronțăiri ronțăirile
genitiv-dativ singular ronțăiri ronțăirii
plural ronțăiri ronțăirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z