ronțăi definitie

ronțăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. rónțăi, 3 rónțăie; conj. prez. 3 să rónțăie verb tranzitiv ronțăi

ronțăì v. a roade mâncând încet. [V. ronț]. verb tranzitiv ronțăì

RONȚĂÍ, rónțăi, vb. IV. Tranz. A mânca sfărâmând între dinți puțin câte puțin dintr-un aliment tare, crocant, producând un zgomot caracteristic. ◊ A roade cu dinții un obiect. – Ronț + suf. -ăi. verb tranzitiv ronțăi

cronțănésc (est) și rónțăĭ saŭ -ĭésc (vest și sud) v. intr. și tr. (d. cronț, ronț). Mănînc făcînd cronț-cronț: cronțănea niște posmagĭ. – În nord și hrojdesc. verb tranzitiv cronțănesc

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului ronțăi

ronțăi   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ronțăi ronțăire ronțăit ronțăind singular plural
ronțăind ronțăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ronțăi (să) ronțăi ronțăiam ronțăii ronțăisem
a II-a (tu) ronțăi (să) ronțăi ronțăiai ronțăiși ronțăiseși
a III-a (el, ea) ronțăie (să) ronțăiai ronțăia ronțăi ronțăise
plural I (noi) ronțăim (să) ronțăim ronțăiam ronțăirăm ronțăiserăm
a II-a (voi) ronțăiți (să) ronțăiți ronțăiați ronțăirăți ronțăiserăți
a III-a (ei, ele) ronțăie (să) ronțăie ronțăiau ronțăi ronțăiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z