romanic definitie

ROMÁNIC, -Ă adj. Descendent din romani. ◊ Artă romanică = artă dezvoltată, mai ales în arhitectură, în țările europene supuse influenței catolice, în sec. X-XIII, care preia unele trăsături ale artei bizantine și în special elemente din arta carolingiană (edificii caracterizate prin severitate, masivitate și robustețe, savante jocuri de volume prismatice și cilindrice ale navelor, absidelor și turnurilor etc.); limbă romanică = limbă care își are originea în limba latină; neolatin. ♦ Care se ocupă cu limbile neolatine. [Cf. lat. romanice (loqui) – a vorbi într-o limbă neolatină, germ. romanisch]. adjectivromanic

ROMÁNIC, -Ă adj. descendent din romani. ♦ limbi če = grup de limbi care au la bază limba latină; neolatin. ◊ care se ocupă cu limbile romanice. ♦ artă ~ă = artă dezvoltată, în arhitectură, în țările europene, supuse influenței catolice, în sec. X-XIII, care preia unele trăsături ale artei bizantine și în special elemente din arta carolingiană (severitate, masivitate și robustețe, volume prismatice și cilindrice ale navelor, absidelor și turnurilor etc.). (< it. romanico, germ. romanisch) adjectivromanic

románic, -ă adj. (lat. romanicus, format ca italicus, gallicus, germanicus. Francejiĭ și italieniĭ n´aŭ această formă. Spanioliĭ zic románico vorbind de stilu arhitectonic roman. Germaniĭ zic romanisch). Roman, neolatin: limbile romanice sînt: româneasca, italiana, retoromana, italiana, provențala, franceza, catalana, spaniola și portugheza. V. roman 2. adjectivromanic

románic adj. m., pl. románici; f. románică, pl. románice adjectivromanic

romanic a. se zice de idiomele moderne derivate din latină (româna, italiana, franceza, spaniola, portugheza). adjectivromanic

ROMÁNIC, -Ă, romanici, -ce, adj. Care se trage din romani² (1), care are legătură cu Roma antică sau cu poporul roman². ◊ Limba romanică = fiecare dintre limbile care are la bază limba latină. ♦ Care se ocupă de limbile derivate din latină. Studii romanice. – Din it. romanico, germ. romanisch. adjectivromanic