Alege sensul dorit: rima - substantiv feminin rima - temporar rima - verb

rima definitie

rímă s. f., g.-d. art. rímei; pl. ríme substantiv feminin rimă

rimă f. potrivire de sunete în terminațiunea vorbelor. substantiv feminin rimă

RÍMĂ s.f. Potrivire a sunetelor de la sfârșitul versurilor, începând cu ultima vocală accentuată; (p. ext.) potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. ♦ Cuvânt care rimează cu alt cuvânt. [Cf. fr. rime, it. rima]. substantiv feminin rimă

RÍMĂ s. f. 1. potrivire a sunetelor finale a două sau a mai multor versuri, începând cu ultima silabă accentuală; (p. ext.) potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. 2. cuvânt care rimează cu altul. (< fr. rime) substantiv feminin rimă

*rímă f., pl. e (fr. rime, d. lat. rhythmus, ritm; it. rima. V. ritm). Potrivirea sunetelor la urma versurilor începînd de la silaba accentuată, precum: scîndurile cu gîndurile. V. asonanță. substantiv feminin rimă

RÍMĂ, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată); p. ext. potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. ♦ Cuvânt (ori segment dintr-un cuvânt) care rimează cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime. substantiv feminin rimă

rîm și (vechĭ) rim, a v. tr. (lat. rîmari și -are, a scormoli [!]; sp. pg. rimar, a scormoli, a cerceta. V. scurm). Scormolesc pămîntu cu rîtu, vorbind de porcĭ. Fig. A te rîma la inimă un lucru, a nu te simți liniștit pînă nu-l facĭ, nu-l spuĭ orĭ nu-l afli. V. jim. temporar rîm

rî́mă f., pl. e (d. a rîma). Un fel de verme lung de vre-o 10-15 centimetri care trăĭește în pămînt și e folositor agriculturiĭ pin [!] scormoliturile [!] luĭ (lumbricus agricola). V. limbric. temporar rîmă

rim v. tr. V. rîm. verb rim

rîm și (vechĭ) rim, a v. tr. (lat. rîmari și -are, a scormoli [!]; sp. pg. rimar, a scormoli, a cerceta. V. scurm). Scormolesc pămîntu cu rîtu, vorbind de porcĭ. Fig. A te rîma la inimă un lucru, a nu te simți liniștit pînă nu-l facĭ, nu-l spuĭ orĭ nu-l afli. V. jim. verb rîm

RIMÁ vb. I. intr. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ (Fig.) A face versuri (cu rimă). [< fr. rimer, it. rimare]. verb rima

RIMÁ vb. intr. 1. (despre două sau mai multe cuvinte) a avea aceleași sunete în silabele finale. ◊ (fig.; despre lucruri, idei etc.) a se potrivi, a se asemăna. 2. (fig.) a face versuri (cu rimă). (< fr. rimer) verb rima

rimá (a ~) vb., ind. prez. 3 rimeáză verb rima

rimà v. 1. a avea acelaș sunet final; 2. a face versuri. verb rimà

RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer. verb rima

*riméz v. intr. (f. rimer, d. rime, rimă; it. rimare). Mă potrivesc în sunet începînd de la silaba accentuată, vorbind de versurĭ: scutură rimează cu flutură. V. tr. Fac versurĭ, maĭ ales proaste: a rima versurĭ de plăcintă. verb rimez

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului rima

rima   substantiv feminin infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) rima rimare rimat rimând singular plural
rimând rimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) rimez (să) rimez rimam rimai rimasem
a II-a (tu) rimezi (să) rimezi rimai rimași rimaseși
a III-a (el, ea) rimea (să) rimai rima rimă rimase
plural I (noi) rimăm (să) rimăm rimam rimarăm rimaserăm
a II-a (voi) rimați (să) rimați rimați rimarăți rimaserăți
a III-a (ei, ele) rimea (să) rimeze rimau rima rimaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z