rezulta definitie
*rezúlt, a -á v. intr. (fr. résulter, mlat. resultare; saltare, a salta, a sări. V. insult). Reĭes, urmez, îs urmarea logică: din cele spuse rezultă că e așa. Ce rezultă de aicĭ ? cu ce ne alegem ? V. răsalt. verb rezult
REZULTÁ vb. I. intr. A apărea ca o consecință logică; a urma, a reieși, a izvorî. ♦ (Mat.) A ieși, a rămâne (la o operație). [P.i. 3 rezúltă. / < fr. résulter]. verb rezulta
REZULTÁ vb. intr. 1. a apărea ca o consecință logică; a urma, a reieși, a izvorî. 2. (mat.) a ieși, a rămâne (la o operație). (< fr. résulter) verb rezulta
rezultá (a ~) vb., ind. prez. 3 rezúltă verb rezulta
rezultà v. a fi consecvența, concluziunea: de aci rezultă. verb rezultà
REZULTÁ, pers. 3 rezúltă, vb. I. Intranz. A urma, a apărea ca o consecință logică; a,decurge din..., a reieși, a izvorî. ♦ (Mat.; mai ales la calculele aritmetice) A avea drept rezultat; a ieși, a da. – Din fr. résulter. verb rezulta
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului rezulta
| rezulta verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) rezulta | rezultare | rezultat | rezultând | singular | plural | ||
| rezultând | — | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | — | (să) — | — | — | — | |
| a II-a (tu) | — | (să) — | — | — | — | ||
| a III-a (el, ea) | rezultă | (să) — | rezulta | rezultă | rezultase | ||
| plural | I (noi) | — | (să) — | — | — | — | |
| a II-a (voi) | — | (să) — | — | — | — | ||
| a III-a (ei, ele) | rezultă | (să) rezulte | rezultau | rezultară | rezultaseră | ||